17.09.2019 – Din învăţăturile Sf. Maxim Mărturisitorul: „Desptre Întruparea Cuvântului” (3)

Fără coborârea Cuvântului în mijlocul lumii create, nici transfigurarea cosmosului nu putea fi realizată. Omul, după cădere, despărţit de Dumnezeu, zdruncinat în fiinţa sa, nu a mai fost capabil de a se vindeca singur, iar prin căderea sa, el a pus în primejdie şi existenţa cosmosului, desfigurându-se astfel opera lui Dumnezeu, dar, întrupându-Se, Hristos va restabili ordinea cosmică şi va restaura umanitatea noastră luând-o cu totul întru Sine.

Prin Întruparea Sa, Fiul lui Dumnezeu a deschis pentru toţi oamenii calea de acces la prezenţa şi slava Sa dumnezeiască. Hristos recapitulează în Sine prin firea umană asumată în ipostasul său dumnezeiesc întreaga umanitate şi-i face pe toţi oamenii părtaşi ai Tainei Sale.

Fiul lui Dumnezeu, plin de compătimire şi de iubire pentru om, ne revelează bogăţia infinită a iubirii Sale prin întrupare, dar El nu participă numai într-un oarecare grad la suferinţa umană, prin condiţia umană asumată, ci merge până la capăt, asumându-şi toată suferinţa fiinţei umane, sacrificându-Se pentru aceasta, suportând pentru ea moartea şi restaurând-o prin omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi învierea din morţi (Savin Ioan Gh., Apărarea credinţei. Tratat de apologetică, Editura Anastasia, Bucureşti, 1996, pag. 165). Referindu-se la noianul de bunătăţi arătate de Hristos prin întruparea, jertfa şi învierea Sa. Această iubire nesfârşită a lui Dumnezeu pentru noi trebuie să ne facă şi pe noi să răspundem cu iubire la iubirea Lui

Ca o concluzie Sfântul Maxim spune: „după toate acestea, ajunge la Dumnezeu însuşi, cu omenitatea Sa, înfăţişându-Se adică pentru noi, precum s-a scris, în faţa lui Dumnezeu şi Tatăl, ca om, El, Care nu poate să Se despartă niciodată în nici un mod de Dumnezeu. Astfel a împlinit ca om cu fapta şi cu adevărul, prin ascultarea neclătită, toate câte ca Dumnezeu le-a rânduit de mai înainte El însuşi să se facă, realizând tot sfatul lui Dumnezeu şi Tatăl în favoarea noastră, care am zădărnicit prin reaua întrebuinţare puterea ce ni s-a dat de la început, în chip natural, spre aceasta. Mai întâi ne-a unit pe noi înşine în Sine, prin înlăturarea deosebirii de bărbat şi femeie, şi, în loc de bărbaţi şi femei, în care se observă mai ales modul deosebirii, ne-a arătat numai oameni în sens propriu şi adevărat, modelaţi cu totul după El şi purtând nevătămat şi cu totul neîntinat chipul Lui, neatins în nici un mod de vreo trăsătură a stricăciunii; şi împreună cu noi şi pentru noi a îmbrăţişat prin cele de la mijloc, ca părţi ale Lui, toată creaţia şi a unit în jurul Lui între ele, în chip indisolubil, raiul şi lumea locuită, cerul şi pământul, cele sensibile şi cele inteligibile, ca unul ce avea simţire, suflet şi minte ca noi… a recapitulat toate în Sine. Prin aceasta a arătat că toată creaţia este una, ca un alt om, împlinindu-se prin convergenţa părţilor ei între ele şi ţinându-se toată în ea însăşi prin solidaritatea totalităţii ei ca aceeaşi substanţă sau ca raţiunea unică, simplă, indefinită şi nediferenţiată a creaţiei din nimic, în baza căreia toată creaţia poate primi una şi aceeaşi raţiune cu totul indistinctă” (Sf. Maxim Mărturisitorul, ”Scrieri şi epistole hristologice şi duhovniceşti”, în col. „Părinți și Scriitori Bisericești”, vol. 81,trad., introd. ţi note de pr. prof. dr. D.Stăniloae, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1990, p. 125). 

 

Pr. Iulian Diţă


Comments are closed.