Marele apologet atribuie conceperea lui Hristos în pântecele Preacuratei Fecioare unei intervenţii a Logosului divin.În acelaşi mod, Cuvântul lui Dumnezeu are un rol activ în transformarea elementelor euharistice, căci, conform teologhisirii sale, principiul activ al întregii creaţii este Logosul spermaticos, Cel Care Se află la originea tuturor lucrurilor.Epicleza euharistică exista în mod cert încă de la începuturile celebrării Sinaxei euharistice, dar într-o formă incipientă care se va dezvolta pe măsura precizării şi evoluţiei terminologiei dogmatice, epicleza amintită de Sfântul Iustin atribuie un rol activ Logosului atât în Întrupare, cât şi în sfinţirea Darurilor euharistice, ceea ce este în conformitate cu o teologie creştină primară, în care Logosului îi reveneau acţiunile fundamentale în iconomia mântuirii, dar şi în celebrarea cultică, acţiuni care mai târziu au fost definite ca lucrări ale Sfântului Duh, accesibile Bisericii prin Trupul pnevmatizat al Cuvântului întrupat.[1]
Vechimea şi precizia mărturiilor Sfântului Iustin referitoare la anaforaua euharistică primară fac din scrierile sale documente de importanţă majoră pentru o înţelegere şi o receptare cât mai veridică a ceea ce a fost epoca apostolică în cadrul vast al istoriei ecclesiale. Sfântul Iustin nu este un scriitor descriptiv, ci el este un apologet fervent al unui creştinism al tradiţiei, pe care îl prezintă cu bucurie, cu sensibilitate, cu dragoste, într-o astfel de manieră încât mesajul filosofiei celei adevărate să fie receptat de cât mai mulţi cu putinţă. Frumusetea gandirii patristice nu poate fi perceputa decat de cei ce iubesc cu pasiune pe Sfintii Parinti, nu cercetarea orgolioasă a vieţii şi operelor lor, nu gânduri străine de lumina arzândă a existenţei lor, ci dragostea neprihănită şi inima umilită ne apropie de sufletul lor şi de mintea lor.Ei spun ca izvorul principal al cunoasterii lui Dumnezeu este iubirea, ca numai prin aceasta iubire dogoritoare sufletul omenesc se poate uni cu divinitatea si ramane cu ea in veac, deci, ştiinţa supremă, ştiinţa despre Dumnezeu, nu se poate obţine decât prin iubire. Iubind pe Sfintii Parinti ii vom intelege si intelegand gandirea lor vom fi fericiti: „Filosofia, zice Sfantul Iustin Martirul, este stiinta realului si cunoasterea adevarului; iar fericirea este cunoasterea acestei stiinte si a acestei intelepciuni”36. Frumusetea e opera iubirii. Dacă lumea noastră e frumoasă, este pentru ca ea este izvorata din iubirea lui Dumnezeu, gândirea Sfinţilor Părinţi e frumoasă pentru ca ea s-a zamislit si s-a dezvoltat din iubire, si a tins, cu iubire, catre izvorul insusi al iubirii care este Dumnezeu, la randul nostru, numai iubind aceasta gandire putem gusta minunatele ei frumuseti, şi nu o vom iubi zadarnic.
Gandirea patristica este o filosofie optimista. Scepticismul filosofiei profane este inlocuit prin optimismul cunoasterii, această cunoaştere ducând, progresiv, la obtinerea fericirii supreme care e Dumnezeu, revarsa in intreaga opera patristica un parfum de bucurie si energic spirituala.Adierile de tristete sau de amaraciune care circula cateodata prin aleele filosofiei patristice se explica prin gravitatea rolului pe care-l joaca pacatul in iconomia mantuirii, dar mai ales prin lupta darza, crancena, epica, pe care Sfintii Parinti au avut-o de dat cu tot felul de adversari si de piedici: autoritati de stat neintelegatoare, filosofie pagana orgolioasa, gnosticism dizolvant, erezii zgomotoase si de multe ori disensiuni in chiar sanul Bisericii, dar aceste tristeti sunt trecatoare, nota dominantă este elanul spre înălţimi, bucuria trăirii în Dumnezeu.Gândirea patristică armonizează umanul cu supranaturalul, spiritul limitat al omului e purtat prin treptele desavarsirii pana la lumina inefabila a dumnezeirii cu care se uneste pentru totdeauna, sus acolo, în azurul nesfârşit, sufletele oamenilor si ingerii vor canta lauda frumusetii divine, a unei frumuseti netrecatoare pe care nu o invata nici o filosofie a lumii acesteia. Singura gandirea Sfintilor Parinti ne arata calea spre paradisul acestei frumuseti.[2]
Sfântul Grigorie din Nazianz arată că filosofia este un oficiu sacru, o cântare inălţata lui Dumnezeu. “ A filosofa despre Dumnezeu”, zice el, “ nu este un lucru pe care să-l poată face oricine şi nici nu înseamnă a vorbi despre orice, faptul nu e uşor şi nu intră in sfera celor ce se târăsc pe pământ”. “Divina filosofie nu poate fi tratată nici în orice moment, nici în faţa oricui, nici nu poate vorbi despre toate, ci numai în anumite momente, numai in faţa anumitor oameni şi numai într-o anumită măsură” . Prin urmare, cei care oficiază, filosofii, trebuie să fie oameni aleşi, cu anumite calităţi, şi anume să fie dedaţi speculaţiei, curaţi la suflet şi la trup sau pe punctul de a se curăţi. Auditoriul cuvântului divin, pentru a-l putea înţelege şi pentru ca acest cuvânt să rodească în ceea ce-l priveşte, are nevoie de aceleaşi calităţi. Gândirea creştină este, prin urmare, o filosofie de înaltă ţinută. Prin obiectul şi prin scopul ei, de altfel, ea depaşeşte cele mai perfecte achiziţii ale filosofiei greceşti.Sfântul Iustin este una dintre figurile cele mai interesante şi originale în galeria autorilor creştini ai secolului al Il-lea. El e cel mai mare, cel mai original şi mai atrăgător dintre apologeţii acestui secol, atât prin viaţa sa plină de zbucium sufletesc şi de evenimente, cât şi prin opera sa scrisă, una dintre cele mai bogate din vremea lui.Numele lui s-a impus ca autoritate încă din epoca patristică, iar unele dintre ideile lui continuă să preocupe cugetători sau istorici ai gândirii umane din vremea noastră. Ceea ce contribuie a-1 impune încă atenţiei noastre este, printre altele, faptul că el a continuat să poarte haina de filosof elen şi după convertire şi apoi detaliul important că el şi-a încununat viaţa cu martiriu.Tragedia morţii lui ne-a rămas consemnată într-un Martirologiu de la sfârşitul secolului al II-lea, drama lăuntrică a sufletului său însetat după adevăr, ca şi celelalte date referitoare la viaţa lui, ni le dă el însuşi în cele două Apologii şi mai ales în Dialogul cu iudeul Tryfon
Pr. Nicolae Bogdan Lica
[1] Pr. Prof. Dr., Ioan Coman, Elemente de antropologie în operele Sfântului Iustin Martirul şi Filosoful, în O. Nr. 3/1968
[2] Idem