03.10.2019 – Meditaţii teologice despre om (1)

Omul a fost creat desăvârşit dar această stare primordială nu coincide cu scopul său ultim. El nu a fost unit din primul moment al existenţei sale cu Dumnezeu dar avea în fire totul pentru atingerea scopului cu care a fost creat, caci „Dumnezeu Care a făcut firea omenească i-a dat prin voinţa Sa, deodată cu existenţa şi puterea corespunzătoare de înfăptuire a datoriilor” (Sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, în Filocalia, vol. III, Editura Humanitas, Bucureşti, 1999, p. 142). Desăvârşirea lui constă în potenţa sa de a se uni cu Dumnezeu, de a se uni cu deplinătatea dumnezeirii, care trebuie prin el să pătrundă în materie şi să transfigureze natura curată. Omul prin unirea sa cu Dumnezeu, trebuia să unească întregul univers creat cu Ziditorul. Sfântul Simeon Noul Teolog zice, referindu-se la transfigurarea universului prin omul îndumnezeit că „Toate vor fi mai presus de cuvânt ca întrecând toată înţelegerea. Căci vor fi spirituale şi dumnezeieşte şi se vor uni cu lumea înţelegătoare şi vor fi un alt rai înţelegător” (Sfântul Simeon Noul Teolog, Întâia cuvântare morală în Filocalia, vol. VI, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1977, p. 138).

Cugetând la starea primordială a omului, Părinţii filocalici vorbesc despre o slavă pe care omul primordial o poseda înainte de cădere. Astfel, Sfântul Simeon Metafrastul zice: „Slava dinaintea lui Adam…rănea puternic pe vrăşmaşul care o privea” (Sfântul Simeon Metafrastul, Parafraze în 150 de capete a Sfântului Simeon Metafrastul la cele 50 de cuvinte ale Sfântului Macarie Egipteanul, în Filocalia, vol. V, Editura Humanitas, Bucureşti, 2001, p. 294). Dar această slavă nu era încă desăvârşită, căci Adam nu se afla la capătul final al slavei ci numai la mijlocul ei, aşa cum zice Avva Dorotei Adam se afla în desfătarea raiului în rugăciune, în vederea duhovnicească, într-o slavă şi cinste mijlocie. Această stare este una firească a omului, omul aflându-se în normalitate până ce era în legătură cu Dumnezeu, adică „aflându-se în starea cea după fire, precum  a fost zidit” (Ibidem) sau cum zice Cuviosul Isaia Pustnicul „având simţirile sănătoase şi stăruind în ceea ce îi era firesc” (Cuviosul Isaia Pustnicul, Douăzeci şi nouă de cuvinte, în Filocalia, vol. XII, Editura Humanitas, Bucureşti, 1991, p. 41).

Pr. Radu Constantin Miulescu,

Parohia Băbeni V – Capu Dealului, Vâlcea


Atasate la articol:


saints_of_mount_athos-in


Comments are closed.