03.10.2019 – Valoarea omului la Sf. Părinţi (1)

Dacă omul conţine în el toate elementele din care este alcătuit universul, totuşi nu în această calitate consta adevărata să desăvârşire, titlul său de glorie. „Nu este nimic remarcabil – spune Sfântul Grigorie de Nyssa – în a vrea să faci din om chipul şi asemănarea universului; căci pământul trece, cerul se schimbă, şi conţinutul lor este la fel de trecător ca şi forma care le conţine…” „Se spunea: omul este un microcosmos… şi, crezând că preamăresc natura umană prin acest nume pompos, nu s-a observat că omului i se confereau în acelaşi timp calităţi proprii ţintarilor şi şoarecilor” (Ioan G. Coman, Patrologie, Vol II, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1988, p. 141). Desăvârşirea omului nu constă în faptul că el este asemănător cu totalitatea creaturilor, ci în ceea ce îl deosebeşte de cosmos şi-l face asemănător Creatorului. Revelaţia ne învaţă că omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

Toţi Părinţii Bisericii, atât cei din Răsărit, cât şi cei din Apus, sunt de acord să vadă în actul creaţiei omului după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu o oarecare orânduire, un acord primordial între fiinţă omenească şi Fiinţă dumnezeiască. Totuşi, punerea în valoare teologică a acestui adevăr revelat va fi deseori diferită în tradiţiile răsăriteana şi apuseana, deşi deloc contradictorie. Gândirea Sfântului Augustin, plecând de la chipul lui Dumnezeu din noi, va căuta să formeze o noţiune despre Dumnezeu încercând să descopere în El ceea ce se găseşte în sufletul făcut după chipul Său. Va fi o metodă de analogii psihologice aplicată cunoaşterii lui Dumnezeu, teologiei. Sfântul Grigorie de Nyssa, dimpotrivă, va alege ca punct de plecare ceea ce Revelaţia ne spune despre Dumnezeu, pentru a regăsi în om ceea ce corespunde în el chipului dumnezeiesc. Aceasta va fi o metodă teologică aplicată cunoaşterii omului, antropologiei. Prima cale va căuta să cunoască pe Dumnezeu pornind de la omul făcut după chipul Său; a doua cale va vrea să definească adevărata fire a omului pornind de la noţiunea de Dumnezeu după chipul căruia a fost creat.

Când vrem să găsim în scrierile Părinţilor o definiţie limpede a ceea ce corespunde în noi chipului dumnezeiesc, riscăm să ne pierdem printre afirmaţii diverse, care, fără a fi potrivnice unele altora, nu pot reduce chipul la o oarecare parte a fiinţei umane. Într-adevăr, uneori se atribuie caracterul de chip al lui Dumnezeu demnităţii împărăteşti a omului, superiorităţii sale în lumea sensibilă, alteori se vrea închipuit în firea sa duhovnicească, în suflet sau în partea principală, conducătoare a fiinţei sale, în minte (nous), în facultăţile superioare ca inteligenţă, raţiunea (logos) sau în libertatea proprie omului, facultatea de a se determina din interior – , în virtutea căreia omul este adevăratul principiu al actelor sale. Câteodată chipul lui Dumnezeu este asimilat cu vreo calitate a sufletului, cu simplitatea lui, cu nemurirea lui sau cu facultatea de a-L cunoaşte pe Dumnezeu, de a trăi în legătură cu El, cu posibilitatea de participare la Dumnezeu, cu sălăşluirea Duhului Sfânt în suflet.

În alte cazuri, că în Omiliile duhovniceşti atribuite Sfântului Macarie Egipteanul, chipul lui Dumnezeu se prezintă sub un dublu aspect: este, mai întâi, libertatea formală a omului, liberul arbitru sau facultatea de a alege, care nu poate fi distrusă prin păcat; pe de altă parte, este „chipul ceresc”, conţinutul pozitiv al chipului, care este comuniunea cu Dumnezeu în virtutea căreia natura omenească înainte de păcat era îmbrăcată în Cuvântul şi în Duhul Sfânt. În sfârşit, că la Sfântul Irineu, şi la Sfântul Grigorie de Nyssa şi Sfântul Grigorie Palama, nu numai sufletul, dar şi trupul omenesc ar fi părtaş la calitatea de chip, ar fi creat după chipul lui Dumnezeu. „Numele de om, zice Sfântul Grigorie Palama, nu este dat sufletului său trupului luate în mod separat, ci amândurora împreună, căci împreună ele au fost create după chipul lui Dumnezeu.” Omul, după Palama, este „după chipul lui Dumnezeu” (Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Viața și învățătura Sfântului Grigorie Palama, Editura Scripta, București, 1992, p. 165).

 mai mult decât îngerii, pentru că sufletul său unit cu trupul deţine o energie dătătoare de viaţă prin care se însufleţeşte şi stăpâneşte trupul, putere de care îngerii, duhuri fără de trup, sunt lipsiţi, deşi sunt mai aproape de Dumnezeu datorită simplităţii firii lor duhovniceşti.

Mulţimea şi varietatea acestor definiţii ne arată că gândirea Părinţilor nu vrea să mărginească la o parte oarecare din fiinţă omenească ceea ce este după chipul lui Dumnezeu. Într-adevăr, istorisirea biblică nu dă nici o precizare despre caracterul de chip al lui Dumnezeu, dar prezintă însăşi creaţia omului ca un fapt deosebit, altul decât creaţia celorlalte fiinţe. Ca şi îngerii, care au fost creaţi „în tăcere”, după expresia Sfântului Isaac Şirul, omul n-a fost creat printr-o poruncă dumnezeiască adresată pământului. Dumnezeu Însuşi l-a plăsmuit din ţarină pământului cu înseşi mâinile Sale, adică prin Cuvântul şi Duhul Său, după cum spunea Sfântul Irineu, şi El (Dumnezeu-Tatăl) i-a insuflat suflarea de viaţă.

Sfântul Grigorie de Nazianz interpretează în felul următor textul Facerii: „Cuvântul lui Dumnezeu, luând o bucată din pământul de curând creat, a modelat cu mâinile Sale nemuritoare chipul nostru şi i-a dat viaţa: căci duhul pe care i l-a insuflat este o revărsare din dumnezeirea cea nevăzută. Astfel, din ţarină şi din suflare, omul a fost creat chip al Celui nemuritor, căci atât într-unul (trupul), cât şi în celălalt (sufletul) stăpâneşte firea cea duhovnicească. Tocmai pentru aceasta, în calitatea mea de pământ, eu sunt legat de viaţă de aici, dar, fiind şi părticică dumnezeiască, port în mine dorul după viaţa viitoare”. Şi în aceeaşi omilie consacrată sufletului, el spune: „Sufletul este o suflare a lui Dumnezeu şi, cu toate că este ceresc, se lasa amestecat cu pământul. El este o lumină închisă într-o peşteră, dar care nu este mai puţin lumina dumnezeiască şi de nestins” (Sfântul Grigorie de Nazianz, Cele cinci cuvântări despre Dumnezeu, Traducere de Gheorghe Tilea, colecția Spiritualitatea creștină, Editura Herald, București, 2008, p. 133).

Pr. Radu Constantin Miulescu,

Parohia Băbeni V – Capu Dealului, Vâlcea

 


Comments are closed.