04.10.2019 – Valoarea omului la Sf. Părinţi (2)

Sfântul Grigorie de Nazianz nu putea susţine un asemenea punct de vedere. În omilia sa cu privire la firea omenească, el se adresează sufletului său zicând: „Dacă eşti cu adevărat suflare a lui Dumnezeu şi destin dumnezeiesc, aşa cum socoteşti, atunci aruncă toată nedreptatea, ca să te pot crede… Cum se face că tu eşti aşa de mult tulburat de ispitirile vrăjmaşului, cu toate că eşti unit cu Duhul ceresc? Dacă tu, în ciuda unui asemenea ajutor, înclini totuşi spre pământ, vai cât de puternic trebuie să fie păcatul tău!”. Amestecat cu „Duhul ceresc”, sufletul este deci ajutat de ceva mai mare ca el. Tocmai prezenţa acestei forţe dumnezeieşti în el este cea care i-a dat numele de „părticică din dumnezeire”, căci sufletul îşi are începutul o dată cu „revărsarea de dumnezeire” insuflata, care este harul. „Suflarea dumnezeiască” arata, aşadar, un mod de creaţie în virtutea căruia duhul omenesc este strâns legat de har, produs de har, aşa cum mişcarea aerului este produsă de suflare, duhul cuprinzând aceasta suflare şi neputând să fie despărţit de ea. Este o împărtăşire din energia dumnezeiască proprie sufletului, care este arătată prin expresia „părticică din dumnezeire”.

Într-adevăr, într-una dintre cele cinci Sfântul Grigorie de Nazianz vorbeşte de participare cu prilejul „celor trei lumini” dintre care prima este Dumnezeu, Lumina supremă, neapropiata, negrăită; a doua, îngerii, „o anumită revărsare” sau împărtăşire din prima Lumină; a treia, omul, numit şi el lumina din pricina duhului sau iluminat de „Lumină arhetip”, care este Dumnezeu.

Crearea după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu presupune deci ideea unei participări la fiinţă dumnezeiască, ideea unei comuniuni cu Dumnezeu. Adică ea presupune harul.

După Sfântul Grigorie de Nyssa, chipul lui Dumnezeu în om, întrucât este desăvârşit, este în mod necesar cu neputinţă de a fi cunoscut, căci oglindind plinătatea Arhetipului, el trebuie să deţină de asemenea şi caracterul incognoscibil al fiinţei dumnezeieşti. De aceea nu se poate defini în ce constă chipul lui Dumnezeu din om. Noi nu-L putem concepe altfel decât prin mijlocirea ideii de participare la bunurile nesfârşite ale lui Dumnezeu. „Prin natura sa, spune Sfântul Grigorie de Nyssa, Dumnezeu este bunătate, este acea bunătate care poate fi concepută sau, mai degrabă, El este dincolo de bunătatea care poate fi concepută şi înţeleasă. El nu creează deci viaţă omenească dintr-un alt motiv decât că este bun. Fiind astfel şi creând din acest motiv firea omenească, El nu a vrut să-şi arate pe jumătate puterea bunătăţii Sale, dând omului numai o parte din bunurile Sale, refuzându-i din gelozie împărtăşirea din celelalte. Ci desăvârşirea bunătăţii Sale constă în aceea că face că omul să iasă din nefiinţă la fiinţă, să nu fie lipsit de vreun bine. Or, şirul acestor bunătăţi este aşa de lung, încât este imposibil să le enumerăm. De aceea, toate sunt conţinute pe scurt în expresia că omul este chipul lui Dumnezeu. Căci este cum s-a spus că Dumnezeu a făcut natura omenească părtaşă la tot binele… Dar dacă chipul ar fi fost întru totul asemănător frumuseţii Prototipului sau, nu ar mai fi fost chipul Său, ci s-ar fi confundat cu El. Deci, ce diferenţă există între dumnezeire şi cel care este după chipul Său? Este aceasta: unul este necreat (Dumnezeu), celălalt (omul) primeşte existenţa prin creaţie”.

Pr. Radu Constantin Miulescu,

Parohia Băbeni V – Capu Dealului, Vâlcea

 


Comments are closed.