04.10.2019 – Omul în gândirea Sf. Maxim Mărturisitorul (1)

Sfântul Maxim Mărturisitorul găseşte intre prezenta Logosului, prin lucrurile şi prin raţiunea umană, şi prezenţa Lui în Vechiul Testament o identitate de fond. Cuvintele şi faptele personale mai clare din Vechiul Testament nu contrazic pe cele din natură (sau prin revelaţia naturală), ci le pun şi pe acestea în lumină ca fiind cuvinte şi fapte ale Sale, şi împlinesc ceea ce ar fi trebuit să se împlinească prin acelea: un progres spre comuniunea tot mai adâncă cu Dumnezeu. Astfel, psalmistul vede mai clar, în lumina vorbirii şi acţiunii mai directe a Cuvântului lui Dumnezeu în Vechiul Testament, însăşi rânduiala din natura ca fiind cuvinte şi fapte ale lui Dumnezeu: „Cerurile spun mărirea lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui Îi vesteşte tăria. Ziua spune zilei cuvânt (despre Dumnezeu) şi noaptea vesteşte nopţii ştiinţa. Nu sunt graiuri, nici cuvinte, ale căror glasuri să nu se audă… În soare a pus locaşul Sau” (Ps. 18, 1-5).

Despre prezenţa şi lucrarea Cuvântului în Vechiul Testament ca pregătire a venirii Sale în trup, Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că „înainte de venirea văzută şi în trup, Cuvântul lui Dumnezeu venea în mod spiritual la patriarhi şi prooroci, preinchipuind tainele venirii Lui; sau: „Cuvintele legii şi ale proorocilor, fiind înainte-mergătoarele venirii Lui în trup, călăuzeau sufletele la Hristos (Pr. Prof. Dr. Dumitru Ghorghe Popescu,  Teologia şi Cultură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1993).

„Nu numai prin cuvinte îşi face Cuvântul mai sesizabila prezenta în Vechiul Testament, ci şi prin fapte, prin tipuri rânduite de El şi printr-o putere, în care se simţea ceva din harul care va iradia deplin din El după Întrupare şi Înviere. „Harul Noului Testament era ascuns tainic în litera Vechiului,” spune tot Sfântul Maxim. Sau: „Voind Dumnezeu să trimită celor de pe pământ harul virtuţii dumnezeieşti (al puterii producătoare de virtute) din cer, pentru mila Sa cea către noi, a pregătit simbolic cortul sfânt şi toate cele din el, care este o răsfrângere, un chip şi o imitare a înţelepciunii.” Desigur, cortul Vechiului Testament nu era simbol numai în sensul intelectual al cuvântului, ci în sensul de recipient a ceva din puterea cortului de sus, sau a Cuvântului dumnezeiesc personal, Care va aduce prin Întrupare toată puterea Sa în trupul omenesc, adevăratul Lui cort, şi deci în relaţia directă cu oamenii.

Sfântul Maxim considera că orice mijloc prin care se face comunicata prezenta spirituală a lui Dumnezeu şi se face simţită puterea Lui e un simbol al Lui. Dar simbolul poate deveni tot mai transparent mijloc de comunicare a unei puteri tot mai mări a Lui. Există astfel o suită de simboluri. Chiar Cuvântul lui Dumnezeu cel întrupat poate deveni tot mai transparent şi poate manifesta în mod tot mai simţit puterea Lui, corespunzător cu starea duhovnicească a celor ce se alipesc Lui prin credinţă şi prin viaţă. „Precum cuvintele legii şi ale proorocilor, fiind înainte-mergătoarele venirii Lui în trup, călăuzeau sufletele la Hristos, la fel şi Cuvântul lui Dumnezeu cel întrupat, ridicat întru slava, S-a făcut înainte-mergătorul venirii Sale duhovniceşti, călăuzind sufletele prin propriile Sale cuvinte spre primirea luminoasei Sale veniri duhovniceşti. Această venire o înfăptuieşte El pururea, preschimbând prin virtuţi pe cei vrednici din trup în duh. Dar o va înfăptui şi la sfârşitul veacului, descoperind în chip vădit cele ce erau mai înainte ascunse tuturor.” Cu cât prezenţa Sa ca persoană e mai clar sesizata, cu atât iradiază, din Persoană Să o lumină spirituală mai vădită.

Pr. Radu Miulescu


Comments are closed.