07.10.2019 – DESPRE TAINA SFÂNTULUI MASLU

Folosul care vine prin cuvânt

            Prin participarea la Taina Sfântului Maslu, creștinii caută sănătatea trupească, dar și pe cea sufletească. În mod firesc, raportându-ne la sănătatea trupească, ne dăm seama când o posedăm sau când nu o mai avem, suferința fiind măsura existenței sau lipsei ei. Dacă în privința trupului lucrurile sunt mai clare, dându-ne seama când suferim, în privința sufletului este mult mai dificil, de multe ori nereușind să ne evaluăm corect.

            Dacă prin participarea noastră la Taina Sfântului Maslu vom asculta cu atenție rugăciunile care se citesc, vom înțelege însemnătatea a ceea ce cerem de la Dumnezeu.

            Sfințirea untdelemnului se face spre „tămăduirea și spre izbăvirea de toată patima și întinăciunea trupului și a sufletului și de toată răutatea” (pag. 137).

            Modul în care ne raportăm la suferință este definitoriu ăn a putea purta greutatea ei. Regăsim aceasta în primul Apostol: „Fraților, luați ca pildă de suferință și de îndelunga-răbdare pe proorocii care au grăit în numele Domnului. Iată, noi fericim pe cei ce au răbdare: ați auzit de răbdarea lui Iov și ați văzut sfârșitul hărăzit lui de Domnul” (pag. 139).

            Măsura dorinței de vindecare se regăsește în același Apostol din Epistola Sobornicască a Sfântului Apostol Iacov, care zice: „Este vreunul dintre voi în suferință? Să se roage (…). Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, întru numele Domnului. Și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica și de va fi făcut păcate, se vor ierta lui”.

            În Evanghelia I (Luca 10, 25-37) ni se dezvăluie însemnătatea untdelemnului în vindecare, unde Mântuitorul Hristos spune despre samarineanul milostiv că a îngrijit pe cel căzut în mâinile tâlharilor turnând peste răni „untdelemn și vin”. Prin untdelemn se vestește tocmai Taina Sfântului Maslu, precum prin vin se prefigurează Taina Sfintei Euharistii. Primindu-le pe cele două, cel rănit sufletește se însănătoșește.

            De foarte multe ori, în boală, mulți promit că dacă se vor însănătoși, vor rămâne în slujirea lui Dumnezeu. După, lucrurile se schimbă și ei uită de faptul că „ungerea” se face „spre izbăvirea desăvârșită de păcatele lui și spre moștenirea împărăției cerurilor”, după cum e menționat în rugăciunea întâi. (pag. 142)

            Primirea harului Sfântului Duh se face printr-o anume pregătire. Spălarea sufletului și curățirea de păcat face ca viețuirea cu Dumnezeu să fie una reală și rodnică. Invocarea pe care preoții o fac prin citirea rugăciunii a doua ne arată lămurit: „Însuți, îndurate Stăpâne, caută din înălțimea Ta cea sfîntă, umbrindu-ne pe noi păcătoșii și nevrednicii robii Tăi cu Harul Sfântului Tău Duh în ceasul acesta și trimite-l peste robul Tău cu credință. Primindu-l cu iubirea Ta de oameni și iertându-i orice a greșit cu cuvântul și cu lucrul, sau cu gândul. Spală-l și-l curățește pe el de tot păcatul. Și, viețuind pururea împreună cu dânsul, păzește-l în ceilalți ani ai vieții lui, ca, umblând întru poruncile Tale, să nu mai fie el batjocură diavolului, ca și într-însul să se slăvească preasfânt numele Tău”. (pag. 149)

            Apropierea de Dumnezeu se face progresiv, Apostolul al treilea, arătând importanța dragostei în forma cea mai înaltă. Chiar jertfa supremă ar fi în zadar fără acest sentiment nobil și deplin „Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește”.

            Rugăciunea a treia reia sensul vindecării. A ne face bine pentru a e întoarce la viața pe care am avut-o până atunci este doar o risipă. Vindecarea se dăruiește cu un scop precis: „Fii tămăduitorul robului tău acesta (N); ridică-l pe dânsul din patul durerii și din așternutul chinuirii. Dăruiește-l pe dânsul sănătos și întreg Bisericii Tale, ca să fie bineplăcut Ție și să facă voia Ta”. (pag. 151)

            Modelul îl regăsim în Evanghelia a patra prin soacra Sfântului Apostol Petru, care primește vindecarea din boala frigurilor de la Mântuitorul Hristos: „Și s-a atins de mâna ei și au lăsat-o frigurile și s-a sculat și Îi slujea Lui” (pag. 152), iar în rugăciunea a patra se întărește același sens: „ridică-l pe dânsul din patul durerii pentru mila bunătății Tale; depărtează de la dânsul toată boala și neputința. Ca, ridicându-l cu mâna Ta cea tare, să slujească Ție cu toată mulțumirea”. (pag. 154)

            Conștientizarea stării păcătoase în care ne aflăm, a greșelilor pe care le-am săvârșit, ne fac să delimităm binele de rău, virtutea de păcat, iar vindecarea vine nu ca merit personal, ci ca dar al lui Dumnezeu. Măsura dreptății lui Dumnezeu este măsura corectă, iar folosul darurilor primite în Taina Sfântului Maslu nu trebuie privite egoist, doar prin prisma a ceea ce ne dorim: „Că nu este om care să viețuiască și să nu greșească; numai Tu singur ești fără de păcat; dreptatea Ta este dreptate în veac și cuvântul Tău, adevărul. Că n-ai zidit pe om spre pieire, ci spre paza poruncilor Tale și spre moștenirea vieții celei nestricăcioase”.

            Puterea înțelegerii, acceptării și împlinirii a ceea ce cerem în Taina Sfântului Maslu este puterea credinței personale. Ea ne dă răspuns la frământările și încercările noastre prin darul și harul Sfântului Duh.

 

 

Taina Sfântului Maslu în Aghiasmatar, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă al B.O.R., 2002, pag. 126-169

 

Preot Diaconu Dumitru,

Episcopia Râmnicului, Protoieria Horezu,

Parohia Foleștii de Jos, comuna Tomșani,

Județul Vâlcea


Comments are closed.