07.10.2019 – O LECȚIE DE VIAȚĂ (CÂND VREA OMUL, DAR NU VREA DUMNEZEU)

Căutând un dosar prin arhiva bisericii parohiale, la un moment dat mi-a atras atenția un registru mare, îngălbenit de vreme. L-am luat cu grijă și am răsfoit câteva pagini. Unele erau scrise cu toc, altele cu stilou, o parte cu un scris neîngrijit, apoi unele cu un scris deosebit. Era un vechi registru de procese-verbale din prima jumătate a secolului trecut. În mare parte fiind dări de seamă asupra situației financiare a parohiei, nu părea nimic interesant. Apoi am găsit un proces-verbal datat 21 noiembrie 1943 în care era menționată convocarea Adunării Parohiale, având ca ordine de zi aprobarea „ca în satul nostru să se clădească o nouă Biserică parohială”. În acest scop fusese dobândit, prin donație, din partea familiei boierești Eugenia Maior M. Lămotescu, un teren în suprafață de 4000 m² în centrul civic al satului. Necesitatea ridicării noii biserici era motivată prin: „întrucât cea veche – monument istoric – nu mai corespunde nevoilor creștinești ale populației mereu crescânde”.

            La această propunere, comunitatea reacționează pozitiv: „Adunarea ia act cu însuflețire fără margini, de această inițiativă pe care o dorește dusă la bun sfârșit”.

            Ținând cont de faptul că țara se află după primul război mondial și în desfășurarea celui de-al doilea, se face propunerea și se aprobă ca hramul să fie «Biserica Eroilor și a Invalizilor de Război», ca un omagiu și ca un prinos de recunoștință față de eroii și invalizii, care și-au dăruit tot ce au avut mai scump, «viața și trupul lor» pentru Altarul și vatra străbună”.

            Se stabilește „Comitetul parohial de construcție” și se ia act de aprobările luate deja „dela Onor. Minister al Cultelor, dela Sfânta Mitropolie a Olteniei, precum și dela Consiliul de Patronaj care încuviințează colecta mijloacelor necesare ridicării acestui sfânt locas prin ordinul 55224/943”.

            Prin ridicarea noului lăcaș de cult, se hotărăște ca toți enoriașii parohiei să se implice activ „fiind obligați toți la un loc și fiecare în parte, a aduce aportul său de muncă și contribuția sa materială și bănească, pentru cinstirea celor ce ne-au apărat în trecut, ne apără și azi și ne vor apăra în viitor, Patria, Biserica, Credința și toată scumpa moștenire rămasă din moși-strămoși”.

            Se tipăresc la „Tipografia Unirea din Str. Izvor 58 București” câteva „mii de liste de donație” și „adrese de mulțumire”.

            Începe colectarea banilor, dar și strângerea materialelor necesare: se cioplește piatra de mal, se taie și se aduc lemnele necesare, se arde și stâmpără varul. Într-un proces-verbal din 4 august 1946 se menționează că enoriașii își doresc și lucrează la împlinirea acestui nou deziderat: „credincioșii cu multă stăruință pentru construcția noii Biserici a Eroilor și Invalizilor de Război, am angajat pentru facerea cărămizii următorii lucrători din com. Surupate-Vâlcea” unde se contractează 110000 bucăți cărămidă iar plata manoperei va fi de 40 lei bucata de cărămidă gata arsă la cuptor”. Pe lângă aceasta se vor mai face 6000 bucăți gratuit.

            În toamna anului 1946 se arde și cărămida, urmând ca în primăvara următoare să înceapă efectiv lucrările de înălțare a construcției. Criza postbelică împiedică acest lucru, iar  odată cu instalarea politicii comuniste, deși erau strânse aproape toate materialele pentru ridicarea bisericii, lucrul acesta nu se mai întâmplă. Sunt folosite aceste materiale pentru ridicarea unui cămin cultural, a unui dispensar și a unei primării, primele două obiective chiar pe terenul pe care trebuia ridicată biserica, confiscat acum de sistemul comunist.

            După cum mărturisea cu durere fostul preot paroh din acea vreme, Diaconu C. Dumitru, a fost un lucru cert, că deși a existat voința, dorința și materialele, a lipsit totuși ceva: binecuvântarea de la Dumnezeu. Și aceasta întărind credința că „unde există binecuvântarea sau măcar îngăduința lui Dumnezeu, lucrurile se întâmplă oricum, iar unde nu este, chiar dacă oamenii fac tot ce le stă în putință, obiectivul nu se realizează”.

 

Preot Diaconu Dumitru,

Episcopia Râmnicului, Protoieria Horezu,

Parohia Foleștii de Jos, comuna Tomșani,

Județul Vâlcea


Comments are closed.