09.10.2019 – Sf. Sfântul Iustin Martirul și Filosoful în viaţa Bisericii primare

Filosofia a primit în decursul timpului pespective diferite din partea teologiei. De la extrema considerare a ei drept o iluzie supărătoare a cunoștinței adevărate și până la reprezentarea acesteia ca o știință indispensabilă creativității teologice. Din partea filosofiei a existat pericolul manifest asupra gândirii creștine prin încercarea directă de uzurpare. Viața și scrierile Sfântului Iustin Martirul și Filosoful reprezintă o mărturie în favoarea conlucrării deosebite existente între cele două științe. El reprezintă, alături de Clement Alexandrinul, unul dintre cei mai echilibrați gânditori creștini ai primelor veacuri.

Sf. Iustin s-a născut pe la începutul sec. II. Părinţii săi erau păgâni, probabil de origine latină, şi locuiau la Flavia-Neapolis, vechiul Sichern, astăzi Nablus. Tatăl Sf. Iustin se numea Priscus, iar bunicul său Bacchius. Sf. Iustin a fost crescut în tradiţia şi cultura păgână, primind o aleasă formaţie spirituală. El era mistuit de dorul de a cunoaşte adevărul, aşa cum el însuşi ne povesteşte în Prologul Dialogului cu iudeul Trifon

Părinții săi erau păgâni și este puțin probabil să fi avut vreo rudă creștină în familie. Lucru acesta este clar și datorită peregrinării filosofice de care a avut nevoie pentru a cunoaște legea creștină. Din fericire, părinții i-au oferit o educație destul de bună, ajutându-l să-și descopere propriile talente și să fie un căutător al adevărului. Învățăturile primite nu l-au mulțumit prea mult, deoarece se refereau probabil doar la informații fără prea multă aplicație spirituală concretă, ori Sfântul Iustin era, înainte de toate, o persoană analitică, determinată să caute numai esențialul. De aceea a decis că sosise momentul să descopere care este, de fapt, sensul vieții. Sfântul Iustin este una dintre figurile cele mai interesante şi originale în galeria autorilor creştini ai secolului al Il-lea. El e cel mai mare, cel mai original şi mai atrăgător dintre apologeţii acestui secol, atât prin viaţa sa plină de zbucium sufletesc şi de evenimente, cât şi prin opera sa scrisă, una dintre cele mai bogate din vremea lui.Numele lui s-a impus ca autoritate încă din epoca patristică, iar unele dintre ideile lui continuă să preocupe cugetători sau istorici ai gândirii umane din vremea noastră (Pr. Prof. Dr. Ioan. G. Coman, Patrologie, voi, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti, 1984, p. 263).

Convertirea Sfântului Iustin: convertirea sa la creştinism poartă pecetea minunii pe care Dumnezeu o săvârşeşte întotdeauna cu sufletele mari şi curate. Departe de orice urmă omenească, pe ţărmul mării, în singurătatea măreaţă a naturii, Iustin îşi purta, într-o zi gândurile care nu încetau câtuşi de puţin să îl preocupe. Aici, întâlneşte un bătrân plăcut la înfăţişare cu care convorbise asupra frământărilor din sufletul său. Discuţia porneşte de la filosofie pentru a ajunge din nou la filosofic. Porneşte de la filosofi a sentimentelor omeneşti pe care le vânturase sufletul neastâmpărat a lui Iustin, pentru ca sa ajungă apoi la filosofia profeţilor şi a lui Iisus Hristos şi să smulgă din lumea de rând, un nou adept al cerului. Bătrânul dispare, iar pe tărâmul mării se deşteaptă din întuneric la lumină un om cu totul nou, un om cu adevărat renăscut: Sfântul Iustin. Istorisind aceasta minunata întâmplare, Sfântul Iustin adaugă: „Iar mie mi s-a aprins deodată un foc în suflet şi m-a cuprins o mare dragoste de profeţi, ca şi de bărbaţii aceia care au fost prietenii lui Hristos. Şi gândind la cuvintele lui, găseam că aceasta este singura filosofie sigură şi aducătoare de folos (Pr. Prof. Dr., Ioan Coman, Elemente de antropologie în operele Sfântului Iustin Martirul şi Filosoful, în O. Nr. 3/1968).

În Apologia I Sfântul Iustin mai relatează că trecerea sa de la filosofia păgână la credinţa în Dumnezeu n-a făcut-o ca pe un gest fără socoteală ci după o matură reflexiune. Iată cum se exprimă el: „Eu însumi, pe când mă gândeam împărtăşind învăţăturile lui Platon auzind cât de mult erau defăimaţi creştinii şi văzând că totuşi ei sunt fără de teamă în faţa morţii şi în faţa tuturor acelora pe care oamenii le socotesc înfricoşătoare, am înţeles că este cu neputinţă ca ei să trăiască în răutate şi în pofta plăcerilor. Ce om dedat plăcerilor şi desfrâului, care socoteşte un lucru bun să se hrănească din carne de om, ar fi în stare să îmbrăţişeze moartea, ca să se lipsească de bunurile lui şi nu ar căuta cu tot dinadinsul să se bucure de viaţa prezentă şi să se sustragă magistratului, de cât să se expună morţii, denunţându-se pe sine însuşi?”

După convertire, el predica cuvântul lui Dumnezeu în haină de filosof şi lupta pentru credinţă în scrierile sale. In călătoriile sale misionare, el a venit de două ori la Roma unde a înfiinţat şi o Şcoală. In această şcoală, instalată, „deasupra băilor lui Timotei”, Sfântul Iustin a avut destui şcolari, printre care şi Titian Asirianul, căruia i-a lăsat o impresie profundă şi pe care 1-a caracterizat ca: „prea vrednic de admiraţie”.

(Pr. Ionuţ Brânaru, Parohia „Sf. Treime”, Morunglav, Olt)


Atasate la articol:


sf_iustin


Comments are closed.