În Biserica noastră creştinul se bucură de lucrarea celor şapte Sfinte Taine: Botezul, Mirungerea, Sfânta Euharistie, Spovedania, Cununia, Preoţia şi Sfântul Maslu. Toate Tainele se săvârşesc în numele şi cu puterea Persoanelor Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Părintele Stăniloae zice: Biserica se constituie prin Taine şi tot prin ele funcţionează. Tainele sunt mijloacele create prin care se dă harul necreat al lui Dumnezeu. Omul, creat fiind, are nevoie de purtători(vehicule) create, spre a primi harul cel necreat. Marele teolog Nicolae Cabasila spune că Tainele sunt ca nişte ferestre prin care vine în lume lumina dumnezeiască. Ele aduc viaţa cea adevărată, care biruieşte moartea.
Lucrarea tămăduitoare a Tainelor cere jertfa omului, ca efort al libertăţii lui.
Pe lângă lucrarea mântuitoare a Sfintelor Taine, Biserica noastră a rânduit, după cuvântul Psalmistului(de şapte ori pe zi Te-am lăudat, pentru judecăţile dreptăţii Tale), şapte laude: Miezonoptica, Utrenia cu Ceasul I, Ceasul al III-lea, Ceasul al VI-lea, Ceasul al IX-lea, Vecernia şi Pavecerniţa.
Sfânta Liturghie este cea mai importantă slujbă a Bisericii noastre şi constituie centrul cultului divin. Într-însa se săvârşeşte dumnezeiasca Împărtăşanie(Trupul şi Sângele lui Hristos), care ne preface pe noi şi lumea întreagă şi ne facem moştenitori Raiului.
Acatistele sunt imne de laudă şi de bucurie ce se citesc în biserică şi în casele credincioşilor în cinstea Prea Sfintei Treimi, a Mântuitorului, a Maicii Domnului şi a sfinţilor.
Paraclisele sunt rugăciuni de umilinţă prin care se cere ajutorul Maicii Domnului şi a sfinţilor care au moaşte spre închinare.
Lucrarea în social al Bisericii
Biserica este comuniunea celor ce cred în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu înomenit, botezaţi în numele Sfintei Treimi şi mărturisitori ai învierii Domnului. Acest popor al lui Dumnezeu numit cu numele Lui trăieşte în realitatea socială. Creştinii au menirea de a mărturisi înomenirea Logosului, minunile Lui, patimile Lui pentru mântuirea noastră, învierea cea din morţi, care dă viaţă la toată lumea, înălţarea Lui la ceruri şi venirea Fiului întru slavă spre a judeca toate neamurile.
Creştinul este un mărturisitor în realitatea socială a adevărului mântuitor, al Persoanei lui Iisus Hristos, Domnul nostru. Mediul social, care reprezintă cadrul informării şi dezvoltării omului, are mare însemnătate şi pentru viaţa religioasă şi morală.
Lucrarea în social a Bisericii are ca punct de plecare iubirea lui Dumnezeu faţă de om şi porunca iubirii aproapelui: să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi(Luca 10,27).
Teologul Georgios Mantzaridis crede că prezenţa vie a Bisericii în viaţa publică îmbogăţeşte societatea cu duhul iubirii creştine…Hristos nu a adus lumii moduri noi de organizare, ci harul Lui mântuitor. Iar Biserica nu constituie un organism social, ci tărâmul arătării harului lui Dumnezeu.
Deci, scopul Bisericii în realitatea socială este de a aduce harul înnoitor al lui Dumnezeu, ce preface lumea întreagă(omul şi natura) în însăşi esenţa ei.
Pr. Ion Marinescu