17.10.2019 – Învăţătura Bisericii despre „omul lăuntric” (2)

Am putea să ne punem și noi întrebarea: Când trăim cu adevărat? Și ce ne învață credința noastră că ar trebui să fie viața noastră cu adevărat?

Sfântul Anastasie Sinaitul, care a trăit în sec. VII și s-a nevoit la mănăstirea de pe Muntele Sinai ne învață ce este credința cu adevărat prin cuvintele: “credința este viețuire lăuntrică”. El spunea despre „credință”, că nu este mărturisire, nu este faptă  (mărturisirea și fapta au valoare numai dacă izvorăsc și dintr-o viețuire lăuntrică).

Sfinții Părinți au trăit și au înțeles adevărul de credință numai întăriți fiind cu experiența lor de viață de fiecare zi, ei au subliniat importanța trăirii interioare, a modului în care noi reflectăm în gândurile și în viața noastră, adevărul de credință.

Un rol important îl joacă aici gândurile noastre, care ne vor defini starea lăuntrică iar mai departe dorințele ne vor conduce viața. Așa cum ne sunt gândurile așa ne este și viața. Dacă avem gânduri de pace, liniște, dragoste, bunătate, virtute, curăție, atunci și în noi va fi pace, căci toate gândurile de pace aduc pace lăuntrică, ce răzbate din noi, căci gândurile ne sunt pline de pace, liniște, dragoste desăvârșită și bunătate. Dacă purtăm în noi gânduri rele, atunci se pierde și pacea noastră lăuntrică.

Un părinte cu discernământ al acestui veac, Starețul Tadei ne învață că: „Orice gând care năruiește pacea și gândurile ce nu ne dau pace, acestea toate de la diavol sânt, și trebuie să le îndepărtăm și să nu le primim (Starețul Tadei, Cum îți sânt gândurile așa îți este și viața, Editura Predania, București, 2010, pp. 81-82).

Viața omului lăuntric este legată de gânduri, de dorințe și cu siguranță credința este un pilon al vieții lăuntrice ea dă stabilitate și sens vieții lăuntrice. ”Omul credincios stă în preajma valorilor permanente. Când trece peste el o încercare a vieții nu se năruie, ci crește. Omul credincios se aseamănă copiilor: râde cu lacrimi pe obraz. Încercare, luptă şi bucurie” (Ernest Bernea, Îndemn la simplitate, Editura Anastasia, Bucureşti, 1995, p. 75).

 

Pr.Eugen Băcioiu

 

 


Comments are closed.