17.10.2019 – „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căci a unora ca aceștia este împărăția lui Dumnezeu” (1)

În secolele trecute – de exemplu, în Rusia secolului al XIX-lea – perspectiva ortodoxă asupra lumii era o parte fundamentala a vieții ortodoxe si era susținută într-un fel de viața societății, obiceiurile ortodoxe făcând parte din viața cotidiană. Astăzi toate acestea s-au schimbat. Ortodoxia noastră este o insuliță în mijlocul unei lumi care operează după principii complet diferite. Mulți oameni sunt ispitiți să-și împartă viețile în două categorii distincte: viața cotidiană pe care o ducem la servici, cu prietenii lumești, în lucrarea noastră lumească și ortodoxia de Duminică”.

Perspectiva unei asemenea persoane asupra lumii, dacă o urmărim îndeaproape, este adesea un amestec ciudat de valori creștine și valori lumești, care în realitate nu pot sta laolaltă. Și când mergem Duminica la Biserică participăm la Sfânta Liturghie dar nu avem dorința de a ne împărtăși cu Sfintele Taine, motivând aceasta prin faptul că nu ne-am pregătit suficient sau că nu ne-am spovedit sau că încă nu suntem vrednici pentru a primi Sfintele Taine. Acest lucru nu ne afectează doar pe noi ci și pe cei care fac parte din familia noastră mai ales pe copii, care simt nevoia unirii cu Hristos dar nu o pot exprima.

            De ce oare nu venim la Hristos cu pruncii noștri, pentru că ei nu se află în aceleași condiții duhovnicești ca și noi? Iată o întrebare pe care ar trebui să ne-o punem mai des.  Uităm astfel, cuvintele Evangheliei care ne mărturisește că în vremea Mântuitorului „aduceau la El copii, ca să-Și pună mâinile peste ei, dar ucenicii certau pe cei ce-i aduceau. Iar Iisus, văzând, S-a mâhnit și le-a zis: Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căci a unora ca aceștia este împărăția lui Dumnezeu. Adevărat zic vouă: Cine nu va primi împărăția lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea. Și, luându-i în brațe, i-a binecuvântat, punându-și mâinile peste ei.” (Marcu 10, 11-16)

Foarte mulți dintre noi am uitat aceste cuvinte ale Evangheliei sau trecem foarte ușor peste ele. Și spunem aceasta pentru toți credincioșii care doresc să se apropie de Hristos prin Sfânta Împărtășanie dar tot amână acest lucru din comoditate. Atât de iubitori de sine am devenit, încât nici măcar pe copiii noștri, nu ne dăm osteneala să-i creștem în Hristos. Suntem neglijenți în ceea ce privește apropierea lor de o viață dusă în rugăciune sau lucrul cel mai rău nu le suntem nici măcar un model de evlavie.

Părintele Arhimandrit Ioan Krestiankin ne învață că dacă: „Ne este lene să ne rugăm pentru copii, ne este lene să-l împărtășim mai des pe prunc, ne este lene să-l aducem pe copil la biserică. Ne tot plângem că în veacul nostru ateu e greu să crești un creștin. Dar de ce, dacă vă simțiți incapacitatea de a rezolva această problemă, nu apelați la ceea ce este mai important? Împărtășiți-l pe copil cât mai des posibil și să credeți că sufletul acestui copil nu va putea uita deasa unire cu Domnul Însuși!” (Arhimandrit Ioan Krestiankin, Pregătirea pentru spovedanie, traducere de Florentina Cristea, Editura Egumeniţa, 2014, pp. 75-76).

Iată că Dumnezeu vine în întâmpinarea omului atunci când omul în neputința lui nu știe ce să mai facă pentru copilul său. Această încredințare a pruncului în mâinile Lui Dumnezeu trebuie să fie făcută însă cu evlavia și cu credința că Sfânta Împărtășanie, prin puterea Lui Dumnezeu îl va crește pe prunc și-l va feri de ispita lumii și a celui rău.

Pr. Eugen Băcioiu