05.11.2019 – Predică la Duminica a XXVI-a după Rusalii – Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina

„Bogăția de ar curge, nu vă lipiți inima de ea” (Psalmi 61, 10)

 

Iubiți credincioși,

În multe locuri ale Sfintei și dumnezeieștii Scripturi, găsim învățături în care se arată cât de greu și amăgitor este păcatul iubirii de avuții și ce osândă primesc cei ce își pun nădejdea în avuții și nu fac milostenie din averile lor, spre a câștiga în felul acesta mila lui Dumnezeu, după cuvântul Sfintei Evanghelii, care zice: „Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7); și iarăși: „Fericit bărbatul care se îndură și dă” (Psalmi 111, 5).

      Una dintre învățăturile Sfintei Scripturi care arată la câtă orbire și nebunie ajunge omul care are inima sa lipită de avuții, este și pilda Evangheliei citită astăzi, care ne înfățișează împietrirea inimii omului de către bogăție. Aceasta îl denaturează pe om, care uită scopul pentru care trăiește, mântuirea sufletului său. Ori, mântuirea este condiționată de cele doua mari porunci ale Mântuitorului Hristos, iubirea lui Dumnezeu și iubirea aproapelui, una dintre fiicele celei din urmă fiind milostenia. Dacă omului acestuia bogat fiind îi rodește țarina, urmarea firească ar trebui să fie împărțirea surplusului celor nevoiași, însă el alege calea pierzării sufletești, adică, mărirea hambarelor sale , pentru a putea depozita surplusul recoltei. Și ca o culme a rătăcirii sale, își  amăgește sufletul cu liniștea traiului oferit de bunătățile pământești. Mântuitorul Hristos îl numește nebun pentru orbirea minții sale de către bogăție, pronunțându-i și sentința: “Nebune, în noaptea aceasta ți se va lua sufletul și toate câte ai tu , ale cui vor rămâne?”. Bogatul din evanghelie uită adevărul cel mai elocvent, acela că suntem trecători pe pământ, că suntem muritori și că datoria noastră este aceea de a ne îngriji de sufletul nostru pentru dobândirea mântuirii adică a vieții veșnice. El trăiește ca si cum ar fi nemuritor și se amăgește cu bunătățile lumii acesteia, considerând că bunurile pământești sunt tot ceea ce îi este necesar. Câtă dreptate are cel ce a zis: „Toate sunt mai neputincioase decât umbra. Toate nu sunt decât visurile mai înșelătoare, pe care într-o clipeală moartea le apucă”. Și iarăși: „Când dobândim lumea, în groapă ne sălășluim”, zice Sfântul Ioan Damaschin, în slujba înmormântării. La fel încheie și Domnul în Evanghelia de astăzi: „Așa este cel ce își strânge lui comori, iar nu întru Dumnezeu se îmbogățește” (Luca 12, 21). Să știm și aceasta că nu toată bogăția este spre osândă. Că cel ce adună cu dreptate bani și averi, dar nu-și lipește inima de nimic, ci, dimpotrivă, ajută pe cei săraci și face multe milostenii, unul ca acela se mântuiește mai ușor decât cel sărac care cârtește și se lipește cu mintea și inima de puținele sale agoniseli. Aceasta ne-o dovedesc numeroase exemple de bogați evlavioși, dregători de țări și chiar sfinți care aveau avuții, precum dreptul Iov, dar fiind foarte credincioși și milostivi, pe mulți săraci îi scăpau de la moarte, zideau biserici și mânăstiri, case de oaspeți, spitale. Astfel, pentru milostenia și iubirea lor de Dumnezeu și de oameni, se mântuiau înaintea multora.

       Așadar, fraților, să-l rugăm pe bunul Dumnezeu să ne izbăvească de patima iubirii de avuții ca să ne îmbogățim  în Hristos și prin acesta să dobândim mântuirea sufletelor noastre, amin!

 

Pr. Gheorghe Paraschivescu,

Paraclisul Mitropolitan “Madona Dudu”, Craiova

 

 

 

 

 

 


Comments are closed.