05.11.2019 – Predică la duminica a XXXIII-a după Rusalii: Pilda vameșului și a fariseului

„Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului!”

Iubiți credincioși,

          Duminica vameșului și a fariseului reprezintă începutul perioadei Triodului. Ea este prima dintre cele patru duminici premergătoare Postului Mare, după care urmează duminica fiului risipitor, duminica lăsatului sec de carne și duminica lăsatului sec de brânză. Este o perioadă așezată de Sfinții Părinți ai Bisericii noastre pentru a reflecta la păcatele noastre, pentru a ne lepăda de patimile și grijile acestei lumi și pentru a ne curăța prin taina sfintei spovedanii în așteptarea Învierii Domnului.

            Pilda vameșului și a fariseului așază în antiteză două personaje aflate la polul opus al societății: pe de o parte, fariseul care reprezenta elita tagmei preoțești și reper în societatea civilă, iar de cealaltă parte, vameșul urât de toți pentru slujba sa și pentru abuzurile pe care le făceau vameșii agonisind averi foarte mari și atrăgând prin aceasta ura concetățenilor lor. Primul, fariseul vine în sinagogă și se așază în locul cel dintâi și cu ochii ridicați la cer se roagă astfel: „Dumnezeule, îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, adulteri sau ca și acest vameș” (Luca 18, 11). Rugăciunea lui trădează mândrie, atitudinea lui este una ostentativă atât la adresa lui Dumnezeu, cât și a semenilor săi. Aparent, el mulțumește lui Dumnezeu, dar din gura lui ies cuvinte pline de îndreptățire de sine și pline de judecată. El uită cuvintele Scripturii care zice: „Cel ce nădăjduiește în Dumnezeu cu inimă îndrăzneață, unul ca acesta este nebun” (Pilde 28, 26). Fariseul mulțumește cu gura sa, dar inima lui este înăbușită de mândrie. Dumnezeiasca Scriptură ne arată că: „Necurat este înaintea Domnului cel înalt cu inima” (Pilde 16, 6). Omul trebuie să fie conștient că greșește în fiecare moment în fața Domnului și de aceea trebuie tot timpul să se căiască de faptele sale și să fie smerit. Fariseul nu numai că se laudă, dar și judecă pe toți ceilalți și-i osândește. Opinia sa că este superior oamenilor și mai ales vameșului de lângă el trădează părerea de sine, una dintre fiicele mândriei. Oare cine l-a pus pe el judecător asupra fratelui său, că zice Mântuitorul: „Nu judecați ca să nu fiți judecați, căci cu judecata cu care judecați vi se va judeca și cu măsura cu care măsurați vi se va măsura”.

            La polul opus se situează vameșul. Acesta este conștient de păcătoșenia sa și se înfățișează în fața lui Dumnezeu cu inima plină de căință și de smerenie, adoptând o atitudine mai mult decât umilă. Așezat în spatele sinagogii, cu capul plecat, acesta își bate pieptul cu pumnii și rostește către Dumnezeu o rugăciune plină de zdrobire sufletească: „Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosul!” (Luca 18, 13). Felul în care acesta se prezintă în fața Domnului îl ridică, îl poziționează în frunte pentru că „Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har”, așa cum zice Scriptura. De aceea, Mântuitorul concluzionează că acesta s-a întors la casa sa mai îndreptat decât fariseul.

            Mândria, păcatul capital prin care Lucifer a devenit din înger luminat diavol întunecat, este cel mai mare din păcatele capitale. Toate celelalte păcate derivă din păcatul mândriei. Mândria îl dezumanizează pe om, îl îndobitocește, îl situează într-o sferă în care el se vede deasupra celorlalți și astfel pierde noțiunea de căință, de smerenie, de îndreptare, se împietrește și ajunge indiferent față de Dumnezeu și față de semeni. De aceea Mântuitorul spune că „Oricine se înalță pe sine se va smeri și oricine se smerește pe sine se va înălța” (Luca 18, 14).

            Să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne călăuzească pașii ca să putem vedea faptele noastre cele rele, să le îndreptăm, să ne pară rău pentru ele și să sporim în lucrarea faptelor bune ca să devenim vrednici de bunătățile cele făgăduite. Amin!

Pr. Gheorghe Paraschivescu,

Paraclisul Mitropolitan “Madona Dudu”, Craiova

 

 


Comments are closed.