08.11.2019 – Argumente scripturistice pentru Taina Căsătoriei (2)

Nucleul societății îl formează familia care se naște din căsătorie. După Sfânta Scriptură, familia este un asezământ rânduit de Dumnezeu și care datează de la facerea primilor oameni creați în mod special și binecuvântați ca să fie rodnici, să se înmulțească, să umple pământul și să-l stăpânească (Facerea 1.28). Ea s-a bucurat de mare respect la poporul evreu care în mod figurat a considerat că stă la temelia oricărei organizații politico-sociale și religioase. Familia este unitatea de bază a societații în Vechiul Testament și practic familie înseamnă familie extinsă. Unitatea principală a societații în conformitate cu Vechiul Testament este familia.

Prima familie a fost întemeiată în Rai având ca preot şi martor pe Însuşi Dumnezeu „Cresteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul” (Facere 1, 28). În starea paradisiacă, familia a cunoscut desigur, cea mai frumoasă perioadă din viaţa ei. Colaborarea, respectul şi înţelegerea, caracterizau cea dintâi familie, însă odată cu căderea în păcat, echilibrul sufletesc se zdruncină, având repercursiuni şi asupra vieţii familiale. Dacă până la căderea în păcat, soţii trăiau într-o armonie deplină, după aceea situaţia se schimbă. Cea dintâi repercursiune reiese din cuvinte lui Dumnezeu: „Atrasă vei fi de bărbatul tău şi el te va stăpâni” (Facere 3, 16). Din aceste cuvinte rezultă că femeia este pusă deja într-o stare de oarecare dependenţă de bărbat, situaţie de care el va abuza, dând naştere la ceea ce în istoria familială se numeşte poligamie. Cu toate acestea la evrei căsătoria era de mare cinste, celibatul fiind puţin răspândit.

Omul, ca fiinţă socială, prin însăşi natura sa, nu se poate dezvolta ca personalitate decât într-o societate organizată. Creatorul a avut în vedere atât creatura şi scopul ei special, cât şi ansamblul creaţiei. Nimic nu există numai pentru sine şi nu trăieşte numai pentru sine, căci fiecare din noi există şi pentru comunitate. De aici şi datoria creştinului de a lucra cu toţi şi pentru toţi. Numai prin încadrarea în cursul de viaţă al societăţii şi prin participarea la forţele creatoare ale acestuia, umanul poate ajunge să se realizeze şi să se dezvolte în individ. În comuniune cu ceilalţi oameni, individul îşi dobândeşte deplin realizarea, întregindu-se. Separarea şi izolarea de societate este de altfel o imposibilitate fizică, pentru că tot cuprinsul vieţii comunităţii afectează într-un chip sau altul persoana particulară. Având în vedere că familia rezultată în urma căsătoriei este mediul în care pruncii se nasc şi se dezvoltă, este firesc că acest loc este mediul unde se deprind valorile moral-religioase care urmează să-i modeleze caracterul viitorului cetăţean al comunităţii.

Pr. Nicolae Laurenţiu Ceauşu

 


Comments are closed.