08.11.2019 – CĂSĂTORIA ÎN VECHIUL TESTAMENT

Istoria multimilenară a omenirii atestă, prin documente istorice, prin coduri juridice şi prin descoperiri arheologice, că aşezămintele omeneşti mai mici sau mai mari au fost constituite treptat din grupări mai restrânse, corespunzătoare ca număr al membrilor şi ca spaţiu de locuit potrivit unei familii. Familia este deci o formă de organizare în comun a oamenilor, începând cu Taina Nunții. La realizarea acestei uniri, bărbatul şi femeia sesimt îndemnaţi de simţirile omeneşti fireşti, dar şi de o afecţiune spirituală, care va constitui cea mai puternică legătură a lor pentru tot restul vieţii.

Problema originii, fiinţei şi rolului familiei a preocupat întotdeauna pe oameni. Gândirea omenească asupra acestei teme a fost însă schimbătoare. Aşa s-a crezut şi s-a afirmat, mai întâi că imboldul pentru alcătuirea familiei ar fi fost dat de nevoia satisfacerii plăcerilor iubirii trupeşti. Mai apoi, plecându-se de la observarea perpetuării cultului strămoşilor şi al zeilor, s-a zis că familia a fost chemată să nască şi să crească, rând pe rând şi neîntrerupt, slujitori pentru întreţinerea acestui cult. S-a formulat după aceea, o fundamentare sociologică a familiei, şi anume, s-a zis că ea a ieşit din nevoia, de a se da patriei cât mai mulţi membri, care s-o slujească şi s-o apere. În sfârşit, s-a atribuit familiei chiar un temei mai înalt de instituire şi înfiinţare: nevoia unui sprijin moral pe care soţii îl pot avea unul faţă de la altul şi amândoi de la copii.

Căsătoria şi familia sunt obiect al preocupării profeţilor şi drepţilor din Vechiul Testament, ca şi al Sfinţilor Părinţi de-a lungul veacurilor, după cum trebuie să fie şi astăzi şi întotdeauna, obiect de serioasă preocupare din partea tuturor celor rânduiţi de Dumnezeu să vegheze asupra bunului mers al ei, adică a factorilor responsabili ai Bisericii şi ai comunităţilor umane, în general. Căsătoria şi familia se constituie ca aşezăminte şi structuri majore ale existenţei. Familia, instuţie global pusă în slujba vieţii este cel dintâi laborator al elaborării personalităţii umane, loc în care se naşte pentru prima dată ideea de aproapele. Ea stă ca „celulă de bază la temelia organismului social”. Transformarea unui individ în persoană este cea dintâi operă a familiei. În familie se întruchipează chipul miniatural şi desăvârşit al societăţii.

Potrivit textului vechitestamentar, omul a fost făcut de Dumnezeu după crearea tuturor celorlalte făpturi, ca o încoronare a lucrării Lui din cele şase zile ale facerii lumii. Bărbatul şi femeia exprimă două modalităţi de existenţă ale omului. Omul a fost creat ca dualitate pentru a exista în relaţie, luat individual el nu se simte complet, îl caută pe celălalt pentru împlinire şi creaţie.

 

Pr. Laurenţiu Nicolae Ceauşu


Comments are closed.