09.11.2019 – Naşterea şi creşterea copiilor în familia iudaică

În perioada patriarhală, femeile năşteau în prezenţa moaşelor (Facere 25.17) sau fără a fi asistate de acestea, aşa cum se întâmpla mai târziu în Egipt. Copilul era luat în braţe de tată şi acesta era semnul paternităţii (Facere 50.23). Acelaşi lucru se petrecea în cazul când femeile sterpe adoptau copiii sclavelor (Facere 30. 3). Copilul este alăptat 2-3 ani de mama sa sau de doică în familiile bogate. Momentul înţărcării lui era prilej de bucurie ca şi cel al naşterii (Facere 40. 20). Potrivit legii mozaice, lăuza era necurată 7 zile după naşterea unui fiu şi 14 zile în caz că era fiică, iar pentru străini ea nu putea părăsi locul 33 de zile în primul caz şi 66 de zile în cel de-al doilea caz. După trecerea acestor zile era îndatorat să se prezinte la locaşul sfânt, ca să aducă jertfă un miel ca ardere de tot şi un pui de porumbel sau turturea pentru păcat (Levitic 12 2-6).

Copilul primea numele imediat după naştere (Facere 19. 37), iar mai târziu la 8 zile, se tăia împrejur şi devenea membru al comunităţii religioase (Facere 17. 12). Fiecare copil purta numele său fără prenume, iar ca să se deosebească  faţă   de ceilalţi   cu acelaşi   nume   propriu, la 8            zile când era tăiat împrejur se adăuga numele tatălui de către mamă, tată, rude sau chiar vecini (I Regi 22. 9).

Creşterea copiilor pînă la 5 ani era asigurată de mamă, după care băieţii erau instruiţi de tată sau de un educator. Instruirea constă din iniţierea copiilor în scriere şi citire, ca să poată citi Legea şi cărţile sfinte şi să cunoască adevărata înţelepciune care izvorăşte din frica de Dumnezeu (Pilde 1.7). Din Decalog copiii învăţau să-şi respecte părinţii (leşirea 20. 12; Deuteronomul 5.16), să nu-i blesteme, ca să nu fie blestemaţi (Deuteronomul 27.16) şi nici să-i lovească, ca să nu fie ucişi cu pietre (Ieşirea 21. 15). Educaţia mai implica şi cunoaşterea calcului matematic, însuşirea normelor de drept public şi particular. După Vechiul Testament, educaţia are un rol important în formarea copilului iar educatorul trebuia să fie aspru în această privinţă  (Pilde  13.  24).

Pentru copii avea o deosebită valoare binecuvântarea tatălui şi mai ales cea dinaintea morţii acestuia (Facere 27. 4; 43. 15-22). Părintele avea dreptul absolut în căsătoria fiicelor sale pe care le şi putea vinde ca sclave, însă numai la poporul evreu (Ieşirea 21. 7). Durata autorităţii sale ţinea până la căsătoria copiilor săi.

Pr. Laurenţiu Nicolea Ceauşu


Comments are closed.