14.11.2019 – Preoţia lui Hristos preînchipuită în Vechiul Testament

Căderea în păcat a omului i-a adus durere, întristare, nelinişte, o întunecare a chipului lui Dumnezeu, dar nicidecum o părăsire totală din parte lui Dumnezeu. Dinamismul dragostei Sale, întreţinut în tot decursul istoriei mântuirii, a folosit nenumărate mijloace pentru restaurarea celui căzut, întrevăzîndu-se în toate aceste metode pedagogice îndelunga rabdare a dragostei Sale.  Acest fapt îl putem constata din primele pagini ale Sfintei Scripturi în care se descoperă omului planul de mântuire a lumii proiectat de Dumnezeu ca o rază de nădejde în viitorul său, atunci când i se spune celui ce-l amăgise duşmănie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei, aceasta îţi va zdrobi capul tău, iar tu îi vei înţepa călcâiul. Prevestirea unui Mântuitor nu lasă pe om să cadă în mrejele deznădejdii.

            Conturarea slujirii Lui e mai puţin clară la începutul Vechiului Testament, dar ea se va contura tot mai luminos pe măsura apropierii timpului mântuirii noastre. Această slujire leagă numele Mântuitorului Hristos de cel de preot, nume ce nu e străin de noţiunea de jertfă, necesară pe drumul ce urcă spre frumuseţea cea dintâi.

            Simbolic preoţia era preînchipuită prin preoţia Vechiului Testament unde preotul era trimisul lui Dumnezeu şi reprezentantul voii Sale între oameni. Datorită îngroşării firi umane prin păcat, omul a rămas cu o lumină slăbită în a înţelege cele sfinte, încât era necesar ca să se înceapă înţelegerea necesităţii preoţiei lui Hristos de la un alfa al alfabetului mântuirii. În textele scripturistice care au urmat Protoevangheliului, chipul lui Hristos începe să se contureze nu numai în slujirea Arhiereu, ci şi ca împărat al Salemului, adică împărat al păcii, prin persoana lui Melchisedec ce-l simboliza. El îi aduce lui Avraam pâine şi vin şi e numit  preotul Dumnezeului celui prea înalt, preînchipuind prin toate acestea pe Hristos.

            Despre acest Melchisedec se spune că nu avea nici început, ceea ce preînchipuie Arhieria veşnică a Mântuitorului Iisus Hristos. Iar pâinea şi vinul, aduse lui Avraam se pot referi la starea de jertfă continuă, ce se va actualiza mereu în pâinea şi vinul din Sfânta Cuminecătură. Moise întruchipează simbolul unor slujiri pe care le va plini Hristos. El aduce Legământul de pe Sinai zideşte altarul, varsă sângele victimelor, le pune pe jertfelnic şi le asistă. El instituie  la porunca lui Dumnezeu preoţia Vechiului Testament care preînchipuieşte preoţia lui Hristos. Totuşi preoţia lui Hristos este substanţial superioară fiind o preoţie eternă ce nu se transmite, pentru că Cel ce o poartă e totdeauna viu. Nu numai preoţia Lui, dar şi jertfa este de o valabilitate incomparabilă, deoarece jertfa lui Hristos are caracterele adevăratului sacrificiu. Ea e superioară tuturor jertfelor Vechiului Testament prin calitatea victimei. Se cere încheierea noului legământ. Acest legământ este rezultatul unei noi conştiinţe, a unei redeşteptări eshatologice, a unei veritabile mutaţii, în ideea de sacerdoţiu reînnoit. Legământul acesta implica o nevinovăţie legată de Cel ce era să se jertfească asemenea unui  Miel nevinovat al Robului Domnului.

            Curăţia preoţiei lui Hristos şi vrednicia acestei preoţii sunt prezentate simbolic în mai multe texte ale Vechiului Testament. Iată un exemplu: Şi preoţilor leviţi nu le va lipsi bărbat înaintea feţei mele care să aducă ardere de tot şi fumul prinosului să-l înalţe şi să aducă jertfă în toate zilele. Iar despre veşnicia acestei preoţii alt prooroc zice: Iată un om care va fi chemat Odraslă, aceasta va odrăsli şi va zidi templu Domnului.  El va purta semnele regale şi va stăpâni şi va domni pe tronul lui.

            Superioritatea spirituală a Preotului Hristos este preînchipuită de superioritatea templului faţă de casă  pe care acesta o înlocuise, căci templul simbolizează pe Hristos şi totodată pe cei cuprinşi înlăuntrul templului, pe credincioşi.  De templu este strâns legată restaurarea lui, adică înnoirea credincioşilor în Hristos, înnoire ce nu se putea plini în preoţia lui Aaron. De aceea noţiunea sacerdoţiului aronitic era nedesăvârşită şi trebuia plinită prin noţiunea sacerdotală a lui Hristos preotul Noului Legământ . Se observă de asemenea, că în formele tradiţionale se dezvoltă şi o gândire preocupată de valorile morale, încât noţiunile sacerdotale, culturale ale lui Israel, legate de restaurarea Templului, cuprind o tendinţă moralizantă, legată de desăvârşirea acestor valori sacerdotale şi spirituale, fapt evidenţiat de exemplu şi în textul: Fiţi sfinţi căci Eu Domnul şi Dumnezeul vostru sunt sfânt.

Pr. Iulian Lixandra