21.11.2019 – Simon Cirineul

Când ȋn ziua aceea la moarte ai fost dat,

Eu sunt cel ce-n spate, crucea Ți-am purtat.

Te-am ȋnsoţit apoi pân’ la Golgota sus

Şi Ți-am simţit durerea, scumpul meu, Iisus.

.

De-atâtea lovituri abia mai păşeai,

Ne priveai milos, dar nu ne mai vorbeai

Şi-mpovărat de chin Tu Te opreai ades’

Ȋţi adunai puterea căci mai aveai de mers.

.

Pe cărarea-aceasta ce o străbaţi acum,

Ştii că reprezintă ultimul Tău drum,

Dar hotărârea aspră trebui’ respectată

Sentinţa Ta la moarte, astăzi a fost dată.

.

La locul osândirii iată c-am ajuns

Şi mâinile-Ți Preasfinte cu cuie le-au străpuns.

Vedeam cu groază cum ȋţi bat piroaie,

Iar sângele-Ți curgea, Doamne, ȋn şiroaie.

.

Eu sunt cel ce-atunci ȋncă eram evreul,

Astăzi sunt creştinul, Simon Cirineul

Şi ȋţi sărut Stăpâne, Sfântă Crucea Ta,

Iartă-ne, Iisuse, căci Ți-am făcut aşa!

 

Pr. Constantin Rusan


Comments are closed.