26.11.2019 – Dionisie Eclesiarhul – caligraf, istoric și tipograf

Caligraf. Un domeniu de referinţă al călugărului Dionisie Eclesiarhul este acela de caligraf superior. De o fineţe rar întâlnită, literele lui întrec în acurateţe şi precizie tiparul, acesta neputându-se compara cu limpezimea, claritatea literelor lui Dionisie. „Scrisul lui când imită tiparul întruchipează o elegenţă neîntrecută”; substanţa pe care o foloseşte Dionisie la realizarea literelor este cerneala vegetală, de cele mai multe ori neagră sau roşie. Titlurile sunt întotdeauna scrise cu roşu şi încadrate în frontispicii diferit colorate. Tot cu roşu sunt scrise notiţele cu diferitele lămuriri ce le dă despre diferite personaje. Numărul de rânduri nu diferă de la o pagina la alta încercând să rămână aceleaşi de-a lungul întregii opere.

Istoric. O altă trăsătură caracteristică a perosnalităţii lui Dionisie încărcată de străduinţele lui culturale şi de demersuile lui general spirituale o constituie faţeta lui de istoric, principala lucrare care-l lansează între istorici constituind-o Hronograful Ţării Româneşti (de la 1764 la 1815). Întreaga operă a cronicarului este de factură istorică şi putem să luăm aici în considerare chiar Pomelnicele care ne redau istorii de biserici, schituri şi mânăstiri, şirul domnitorilor în cele mai multe cazuri nefiind numai o înşiruire de nume ci mai degrabă un scurt istoric al Ţării Româneşti. Partea istorică a tuturor lucrărilor sale le oferă o deosebită valoare documentară. Ca dascăl slavon a tradus o serie de cărţi, acte şi hrisoave domneşti de o inestimabilă valoare.

Cele peste 30 de Cronici de documente ale diferitelor biserici, mânăstiri, mitropolii, și episcopii, conţin în ele o bogată documentare. Pomelnicele ctitoriceşti aduc multe date istorice şi lămuresc multe probleme încurcate pentru cei care se ocupă de istoria Ţărilor Române. Multe dintre ele ne aduc date istorice de importanţă locală, regională şi chiar naţională.

Ca să rămânem numai în cazul pomelnicelor dintre care multe le-a transcris după altele mai vechi sau le-a întocmit el însuşi, acestea au o valoarea istorică mare, lucru mărturisit şi de cercetătorul D. Buzatu care a stabilit foarte bine importanţa pomelnicelor bisericeşti şi a celor ctitoriceşti pentru istorie dar şi pentru lingvistică. Ele păstrează şi transmit date asupra locaşurilor de cult, asupra ctitorilor şi binefăcătorilor mari şi mici, asupra conducătorilor oştilor locale ori ai ţării. Ele dezvăluie aspecte sociale, modul de organizare al obştii ori al vremii respective, mişcări ale populaţiei, nivelul şi posibilităţile de înfăptuire ale acesteia. Unele sunt modele de grafie, de desen şi de miniatură.

  1. Russo analizând pe Dionisie Eclesiarhul scria: „ştiu exact că în copiile de acte făcute de el a schimbat pretutindeni ortografia, a mordenizat pronunţarea, şi a adăugat cuvinte originale. Este important de văzut că Dionisie îşi revede copiile şi-şi dă toată silinţa să-şi îndrepte greşelile: „am îndreptat iarăşi a mea slovă”.

Hronograful lui Dionisei se ocupă de evenimentele Ţării Româneşti între 1764-1815, toate evenimetele sunt întâmplări din timpul autorului şi asta contribuie la savoarea deosebită a lucrării care sare din canoanele genului. Chiar dacă această operă constituie „cel mai bogat izvor istoric pentru epoca anterioară revoluţiei lui Tudor Vladimirescu” (C.S Nicolăescu-Plopşor), fiind utilizată şi admirată de Haşdeu, Xenopol şi N. Iorga. Am dori să atragem atenţia asupra limbii literare „vârtoasă şi spornică” precum folclorul şi mai ales valorii artistice deosebite a cărţii care ne îndreptăţeşte să-l considerăm pe Dionisie Eclesiarhul un înzestrat şi original scriitor român la începutul secolului al XIX-lea.

Epiglot. Numai din analizarea operei lui, Grigorie Pascul spune că în afară de limba română ştia slavoneşte (fiind şi dascăl slavonesc), ruseşte, turceşte şi greceşte. Aceeaşi părere o aveau Octavia Pânu, Emil Bureţea şi D. Bălaşa, după o minuţioasă cercetare şi analizare a gloselor „Den Hronograful lui Dionisie Eclesiastul”.

Așa cum am menţionat, din opera sa principală, Hronograful, reiese că acesta studiase vechiile cronici româneşti „citise întâmplările războiului franţuzilor şi întoarcerea lor de la Moscova, tălmăcite din nemţie în româneşte şi tipărite la Buda, în 1814. Citise gazeturi, anumite fermanuri şi scrisori ale sultanului al lui Pasvantoglu ori ale ţarului Alexandru”. Din acestea trebuie reţinut faptul că Dionisie nu era un oarecare ci era un mare poliglot şi cercetător istoric scormonind prin documentele îngălbenite în trecerea anilor, Istoria Ţării Româneşti.

Tipograf. Aceste domeniu a fost necunoscut în activitatea lui Dionisie; de altfel el a fost confundat adesea cu Dionisie Criteanul. Unul  din motivele pentru care a fost adus la Episcopia Râmnicului a fost bineînţeles şi acela de a fructifica abilităţile şi cunosţiinţe lui tipografice. În anul 1809, tipografia Episcopiei Râmnicului tipăreşte o carte de cult „Rânduială pentru sfinţirea bisericii”; tot în acelaşi an tipăreşte o altă carte de acealaşi proporţii, numită „Panyhidă”, împreună cu „Litia mică”, unde în foaia de titlu este menţionat că aceasta s-a putut realiza cu „Osârdia smeritului ieromonah Dionysie Cozianola Ecleziarha Sfintei Mitropolii”.

Primul rebusist român cunoscut. La prima vedere, această afirmaţie poate deranja deoarece este de necrezut un astfel de lucru pentru un om care s-a ocupat de atâtea domenii ale culturii române. Concluzia aceasta este rezultatul cercetărilor întreprinse de preotul D. Bălaşa.

Legător de cărţi. Acest domeniu al activităţii al lui Dionisie a fost puţin cercetat. Se poate observa maniera personală şi buna realizare a legăturilor pe care le au toate Condicile şi Pomelnicile lui, lucru care reiese şi din starea în care s-au păstrat până astăzi operele respective. În primul rând, pe un Apostol din anul 1683, există o notă semnată de Dionisie însuşi cu următorul text „s-au înnoit cu legătura, prin osteneala mea Dionisie Ecles (iarh)”. A doua menţiune o avem în Pomelnicul Mânăstirii Bucovăţul vechi unde adaugă scriind: „am înnoit cu legătură trei cărţi: Apostolul, Octoihul şi Mineiul pe septembrie”.

Bibliografie. Bălaşa, Dumitru, Alte manuscrise ale lui Dionisie Eclesiarhul, în „Mitropolia Olteniei”, anul 1981, nr. 2, p. 81-118; Bălaşa, Dumitru, Contribuţia lui Dionisie Eclesiarhul la îmbunătăţirea Molitfelnicului românesc. Un manuscris necunoscut, în „Biserica Ortodoxă Română”, anul 1968, nr. 3, p. 209-221; Bălaşa, Dumitru, Cronicarul Dionisie Eclesiarhul, legător de cărţi, în „Mitropolia Olteniei”, anul 1958, nr. 10, p. 106-107. Bălaşa, Dumitru, Cronicarul Dionisie Eclesiarhul – scurtă prezentare, date noi şi un portret moral din 1801, inedit, în Mitropolia Olteniei”, anul 1982, nr. 1-3, p. 89-112. Bălaşa, Dumitru, Dionisie Eclesiarhul Bistriţii, în „Renaşterea”, nr. 4-5, 1946, p. 116-118. Bălaşa, Dumitru, Date noi privitoare la activitatea cronicarului Dionisie Eclesiarhul, în „Biserica Ortodoxă Română”, anul 1983, nr. 9-10, p. 726-731. Bulat, Toma, Contribuţii documentare la istoria Olteniei, Rm.Vâlcea, 1925. Buzatu, Dumitru, Cărei biserici aparţine Pomelnicul de la Şimnic?, în „Mitropolia Olteniei”,, anul 1969,  nr. 3-4. Călinescu, George, Istoria Literaturii Române, Fundaţia Regală pentru literatură şi artă, Bucureşti, 1941. Constantinescu, Radu, Dionisie din Pietrari-miniaturist şi caligraf, editura Meridiane, Bucureşti, 1982. Păun, Octavian, Dionisie Eclesiarhul – Hronograful Ţării Româneşti, în analele Universităţii Bucureşti, Facultatea de Filologie, 1959, p. 159-165. Piru, Alexandru, Istoria Literaturii Române, Editura știinșifică și enciclopedică, Bucureşti, 1977. Ştrempel, Gabriel, Copişti de manuscrise româneşti până la anul 1800, Editura Academiei, Bucureşti, 1959. Trăistaru, Ion, Viaţa şi opera lui Dionisie Eclesiarhul, în vol. „Unele Contribuţii la istoria mişcării literare din Oltenia”, Craiova, 1977. Vârtosu, Emil, Date noi despre Dionisie Eclesiarhul, în „Biserica Ortodoxă Română”, anul 1937, p. 89-97.

Pr. Gârju Iulian Petrișor


Comments are closed.