27.11.2019 – EPISCOPUL ȘTEFAN AL RÂMNICULUI (1673-1693)

Aşa cum aminteam la începutul acestor rânduri, printre episcopii Râmnicului din această perioadă se numără și Ştefan, originar din părţile de sud ale Olteniei. S-a călugărit la mânăstirea Sadova, pe care a şi păstorit-o ca egumen aproape două decenii. Datorită calităţilor sale a fost ales episcop al Rîmnicului la 15 ianuarie 1673. A reuşit să mărească averea eparhiei, în cei 20 de ani de păstorie la Rîmnic, cum  nici unul din înaintaşii săi nu mai reuşise să facă. Episcopul Ştefan este ctitorul mânăstirii Sărăcineşti (Vâlcea), împreună cu monahia Marta, soţia  răposatului clucer Radu Păuşescu şi cu fiul ei, Tănase Păuşescu. Trebuie să mai amintim că episcopul Ştefan a obţinut un hrisov de la domnul Gheorghe Duca, la 9 aprilie 1676, prin care rânduia ca preoţii din eparhia Rînnicului să plătească bir o singură dată pe an la vremea haraciului. Ştefan a fost unul dintre cei mai destoinici şi mai vrednici ierarhi râmniceni din veacul al  XVII-lea.

Bogăţia ştirilor documentare referitoare la activitatea harnicului episcop Ştefan al Rîmnicului au atras atenţia câtorva cercetători care s-au ocupat de trecutul nostru Bisericesc. Au mai apărut şi alte prezentări mai scurte ale episcopului Ştefan, Însă unele se ghidează după cele ale episcopului Atanasie. Nu cunoaştem cu precizie locul unde s-a născut episcopul Ştefan şi de unde erau părinţii săi, dar din câteva documente ale Episcopiei Râmmnicului aflăm că avea doi nepoţi, Ieremia şi Badea, ambii în aceeaşi funcţie de logofăt. Din cele relatate aici aflăm că cei doi nepoţi ai episcopului Ştefan au cumpărat două moşii: la Popânzăleşti, în Romanaţi și la Târnava (comuna Mărăcine), judeţul Dolj. Prin urmare credem că aici era locul de naştere al celor doi fraţi.

Între anii 1655-1673, Ştefan a desfăşurat o activitate bogată ca egumen al Mânăstirii Sadova. El este amintit de 38 de ori în documentele acestei mânăstiri. Ştefan a fost propus şi pentru demnitatea de episcop la Episcopia Buzăului (vacantă prin trecerea episcopului Serafim la Râmnic), iar ulterior pentru cea de mitropolit al Ţării Româneşti. A ajuns însă episcop de Rîmnic, unde va munci cu multă osârdie. În această perioadă boierii din țară erau împărţiţi în două partide şi anume: partida grecească condusă de Băleni, şi partida naţională condusă de Cantacuzini. Nu s-a amenstecat în luptele dintre cele două partide, având strânse prietenii cu toţi arhiereii ţării, precum şi cu alţi arhierei străini care erau în ţară. A avut relaţii de prietenie cu mitropoliții Varlaam şi Teodosie. În 1680, cu cheltuiala sa s-a zidit clopotniţa mare a Episcopiei, după cum se vede din inscripţia – pisanie: „Această poartă de piatră făcutu-s-a din temelie cu toată cheltuiala şi nevoinţa părintelui Kir Ştefan Episcopul acestei Sfinte episcopii, în zilele bunului credincios, când au fost cursul anilor de la Adam, 7188, iar la naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, 1680”.

Episcopul Ştefan s-a îngrijit de clădirile episcopiei, zidind clădirile din piatră ce au fost reparate de episcopii Clement, Grigore şi Calinic şi dărâmate de Ghenadie.

Într-un document din 7 iunie 1687, aflăm că monahia Marta, sora răposatului Tănasie Sărăcinescu şi cu fiul său, Tănasie Păuşescul, s-au hotărât să ridice în satul Sărăcineşti o mânăstire, „iar noi neavând putere de a o face am mers la sfinţia sa cu cinstitul părintele nostru Kir Ştefan Episcopul Râmnicului de am făcut cu sfinţia sa voroavă şi tocmeală, ca să facă sfinţia sa această sfîntă mânăstire… cu toată cheltuiala şi osteneala sfinţii sale, iar noi încă nu am dat şi am adaos la această sfântă mânăstire cu sate şi cu moşii şi ţigani şi cu odoară bisericească, precum arată în foaia noastră”. Zidirea acestei mânăstiri s-a terminat la 28 septembrie 1688: „Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, ziditu-s-au această sfântă biserică din temelie, cu toate podoabele ei întru lauda Adormirei Precistei şi cu chilii împrejur, cu toată cheltuiala părintelui Ştefan, episcopul Râmnicului, fiind dată moşia cu casele de Tănasie Păuşescul în zilele lui Şerban C.V. Şi au fost ispravnic Zosim ieromonah. Sept 28, anii de la Adam 7196, iar de la Iisus Hristos 1688”.

Chipurile lui Ştefan şi Damaschin se află zugrăvite în interiorul bisericii, deasupra uşii de la intrare. Episcopul Ştefan are o mantie roşiatică pe umeri prinsă în copci, cu plăci mari la gât şi jos, şi un toiag mare păstoresc. Afară, în pridvorul bisericii se află  o piatră de mormânt al cărei scris este indescifrabil. Sub această piatră tradiţia spune că odihnesc rămăşiţele trupeşti ale episcopului Ştefan, acest lucru fiind acceptat de istoriografia de până acum.

În timpul episcopului Ştefan s-au refăcut numeroase schituri şi anume: schitul Bogdăneşti, județul Vâlcea, de maici, ridicat către sfârşitul secolului al XVI-lea s-au la începutul secolului al XVII-lea; Schitul Comanca de Câmp (comuna Deveselu, județul Olt), acest schit fiind închinat Episcopiei la 20 noiembrie 1684 (episcopul Ştefan a dat o parte din moşia de la Comanca de Câmp, cumpărată de el de la Vasile C(i)auşul; Schitul Popânzăleşti (județul Dolj, numit la început Vârtopul, ctitoria lui Ioan Monahul, ce se chema Hamzia Popânzălescu înainte de călugărie, şi cu fii săi Iacob şi Istrate); Schitul Sălcuţa (comuna Panaghia, județul Dolj, refăcut din temelie de Paisie Monahul, fiul său Popa Pană şi alţi ctitori în secolul al XVII-lea); Schitul Teica (Ocnele Mari, județul Vâlcea, ctitoria ieromonahului Dionisie, ridicat înainte de anul 1681).

În ceea ce privește activitatea culturală a episcopului Ştefan, el a cerut să se refacă Pomelnicul Episcopiei, unde se menţionează, la sfârşitul predosloviei că: „Acest pomelnic l-a făcut arhiepiscopul Chir Ştefan, vecinica lui pomenire în anul 7182 (1674)”.

La episcopul Ştefan apelau mulţi năpăstuiţi să le facă dreptate, după cum reiese din mai multe documente. A fost şi un bun răsplătitor al muncii altora. Avem o carte din 11 ianuarie 1678, ce a fost dată diaconului Iscru, unde se spune că: „viindu aici la scaun, aflat-am pe acest Iscrul diacon ce scrie mai sus slujindu sfinţii episcupii, încă mai dinainte de vreme dă la alţi fraţi arhierei”. Există şi o altă dovadă de slobozenie, adică cartea de slobozenie a lui Ştefan din 24 martie 1682, prin care îi dă voie lui Neagoe ţiganul, cu femeia lui, Mara, să plece la slujba lor.

A fost un om al timpului său. A contribuit la dezrobirea ţiganilor; se cunosc trei acte de slobozenie de ţigani, printre care zapisul din 18 august 1684, unde se spune de Tănasie Sărăcinescu şi soţia sa, Ilina, care dezleagă „ de rumânie pe Radul şi pe fii săi din Mihăieşti”. Al doilea zapis al persoanelor amintite mai sus, şi de la aceeaşi dată, unde slobozeşte tot de rumânie pe Marin cu fiii săi din Cervenia. Al treilea zapis, şi ultimul, la fel ca şi celelalte dar numai că slobozeşte pe Negoiţă, fiul Pîrvului din Sărăcineşti cu fii săi.

Presimţindu-şi sfârşitul, obosit de atâta activitate, episcopul Ştefan se retrage în singurătate, probabil la ctitoria sa de la Sărăcineşti. Faptul acesta este şi mai lămurit în pomelnicul Mânăstirii Dobruşa, ceea ce echivalează cu un arhiereu schimnic.

Așadar, prin activitatea ce a susţinut-o la Mânăstirea Sadova şi-a câştigat un bun renume, fiind propus pentru scaunul episcopal de la Buzău, iar mai apoi pentru cel de mitropolit al Ţării Româneşti. A ajuns în final episcop al Rîmnicului. A îmbrăcat marea schismă luând numele de Sava, gtrecând la cele veșnice către mijlocul anului 1693, fiind înmormântat la ctitoria sa de la Sărăcineşti.

După moartea sa, a fost ales în fruntea Eparhiei Râmnicului Ilarion, egumenul Mânăstirii Bistriţa, ales la 8 iunie 1693. După un răstimp scurt a fost sfinţit arhiereu, iar în ziua de 8 iulie 1693, a slujit Sfânta Liturghie ca arhiereu, în Biserica Mânăstirii Hurezi, proaspăta ctitorie a lui Constantin Brîncoveanu.

Ca episcop s-a arătat chivernisitor al eparhiei, tot ca şi înaintaşul său, i-a înmulţumit zestrea, a terminat lucrările de la schitul Dobruşa şi a refăcut schitul Iezeru, unde locuia schimonahul Antonie. Prin îndemnul şi prin cheltuiala sa, un anume dascăl Alexandru tălmăceşte un Triod, un Penticostar şi o Psaltire cu tîlc.

În timpul păstoririi sale, o parte din ortodocşii din Ardeal s-au unit cu Biserica Romei, în urma unor presiuni ale Guvernului de la Viena, dar și ale iezuiților anume trimiși în țară. Cum în această perioadă catolicii din Râmnic şi-au construit biserică în oraş, şi tot acum li s-a îngăduit să-şi îngroape morţii în cimitirul episcopiei, Ilarion a fost bănuit că nutreşte simpatie faţă de confesiunea apuseană, fapt pentru care a fost înlăturat din scaun, la propunerea patriarhului Dositei al Ierusalimului și cu aprobarea lui Constantin Brâncoveanu, în luna martie 1705. Un sobor arhieresc ținut la Bucureşti a hotărât caterisirea sa şi îndepărtarea definitivă de la Episcopia Râmnicului.

Bibliografie: Coravu, Dimitrie, Viaţa şi activitatea Episcopului Ştefan al Râmnicului, în  „Mitropolia Olteniei”, anul XX, 1968,  nr. 3-4, p. 211-229. Gafton, Lucian, Eiscopii de Râmnic Ignatie Sârbul şi Ignatie Grecul, în „Mitropolia Olteniei”, anul IX, 1957, nr. 1-2, p. 46-56. Iorga, Nicolae, Istoria Bisericii Româneşti şi a vieţii religioase a românilor, volumul al II-lea, ediţia a II-a, Bucureşti, 1930. Păcurariu, Mircea, Cultura bisericească în Oltenia în trecut şi astăzi, în „Mitropolia Olteniei”, anul L, 1998, nr. 1-6, p. 68-94. Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, volumul al II-lea,  E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1992. Şerbănescu, Niculae, Episcopii Râmnicului în „Mitropolia Olteniei”, anul XVI, 1964, nr. 3- 4, p. 171-189.

Pr. Gârju Iulian Petrișor


Comments are closed.