03.12.2019 – AUTOCEFALIA BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

A)Recunoaşterea Autocefaliei 25 aprilie 1895,confirmarea demnităţii şi prestigiului  BOR în cadrul Ortodoxiei Universale

Provenienţa etimologică a termenului autocefalie o regăsim prin reunirea cuvintelor greceşti autos– însemnand prin sine însuşi şi kefali cap,desemnând în viaţa bisericească independenţa unei unităţi bisericeşti constituită la nivel sinodal în cadrul Ortodoxiei ecumenice.Toate astea se întampla bineînţeles ca o organizare faţă de o alta unitate bisericească,de acelaşi nivel organizatoric, independenţa trebuind înteleasa în plan jurisdicţional, administrativ şi nu în planul a ceea ce se numeşte, îndeobşte învăţătura de credinţă,unde trebuie păstrată în mod firesc şi ferm unitatea dintre bisericile ortodoxe surori.Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos,după învierea Sa din morţi,îi trimite pe sf.Apostoli să propavaduiască Evanghelia la toate neamurile[Mt.28,19]. În toata istoriografia română găsim date suficiente prin care întelegem că încreştinarea poporului român s-a facut odată cu formarea lui ca neam,lucru extrem de important pentru veacurile ulterioare în care apărarea credinţei, a neamului şi a ţării s-a făcut cu preţul atâtor valuri de sânge, al jertfei dăruitoare de libertate.

 Biserica Ortodoxă Română care îşi are izvorul în Hristos, prin propovăduire apostolică, de nenumărate ori în răspântiile mileniilor şi-a exprimat credinţa sa prin formarea ethosului creştin naţional,fie prin acte de cultura şi de înţelepciune diplomatică,ce au avut ca rezultat “la plinirea vremii”prin voia Domnului caştigarea autocefaliei şi a patriarhatului; o dovada vie a dragostei pentru ortodoxie înţeleasă ca spirit de jertfă.Ierarhii,preoţii şi toata sinaxa bisericii vor alimenta permanent în mersul istoriei, conştiinţa unităţii şi a spiritualităţii învăţăturii creştine.Cumplita expansiune otomană,fărămiţarea totală a vechiului Imperiu de Răsărit redus numai la un Bizanţ decadent şi neputincios,poate o plată a unor mai vechi păcate consumate de-a lungul unei istorii mult prea însângerate,închide în anul 1453 o epoca de mare glorie şi de frumuseţe duhovnicească.În sec.al XV-lea,în contextul unor asemenea evenimente istorice aproape catastrofale pentru Asia Mica şi Europa de Răsărit,popoarele Ţărilor Române cresc în importanţa lor în arena luptei pentru libertate şi devin un principal bastion de apărare a creştinătăţii,la aceste frontiere. Prezentam câteva repere într-o sinteza rapidă,a ceea ce Biserica Ortodoxă din Ţările Române a realizat de-a lungul timpului,până în momentul pârguirii şi declarării autocefaliei  ei:

1.Sprijinul acordat întregii Ortodoxii faţă de opresiunile care proveneau din partea otomanilor.

2.Ierarhii bisericii noastre,începand cu mitropoliţii Ţărilor Române erau aleşi în ţară, apoi erau aduse aceste alegeri la cunoştiinţa Patriarhiei Ecumenice,doar pentru a fi confirmate.

3.Credinta ortodoxă din Ţările Române este configurată şi bine subliniată în importanţa ei prin Sinodul de la Iaţi din 1642 atunci când a fost adoptată Mărturisirea de credinţă a Mitropolitului Petru Movila,un mare cărturar şi un ierarh pe măsură.

4.Varlam Mitropolitul este candidat pentru scaunul de patriarh ecumenic iar în 1643,Patriarhul Ierusalimului Teofan,vine să viziteze ţările noastre,iar în Moldova împreună cu alţi ierarhi ai ţării,v-a sfinţi Sf şi Marele Mir,ceeea ce reprezintă un prestigiu deosebit pentru biserica noastră la acea vreme.

5.Nu în ultimul rând,un fapt extrem de bine conturat este legat de canonizarea de sfinţi şi care oferă o imagine a unei autonomii care deja se consfinţea încă înainte de vreme.

Unirea Principatelor Române care se va realiza în anul 1859,vor fi premisa şi cadrul aspiraţiei spre o organizare bisericească pe un plan superior.Prin realizarea Unirii era necesară şi reorganizarea bisericii,care avea doua Mitropolii în cele doua ţări şi trebuiau aduse împreuna într-o structură unitară în cadrul noului stat.În urma semnării Tratatului de la Paris şi a reuşitei românilor de a face unirea Principatelor,România începe o alta etapă. Unirea Ţării Moldovei cu Valahia va da putere poporului român să scape de soarta pe care o îmbraţişase până acum fără voia sa. Cu cât înainta dezvoltarea ţării pe terenul laicităţii,cu aâat mai mult părea să rămână în  urma pe cel bisericesc.Biserica, trebuia deci să-şi contureze o poziţie demnă de rangul importanţei ei naţionale şi conform cu necesităţile timpului.Domnul Ţării,ales în cele două Principate, Alexandru Ioan Cuza înfiinţează un Sinod mixt,care va lucra pentru rezolvarea afacerilor bisericii,iar la alegerea membrilor ce-l compuneau era admis principiul electivităţii.Trebuie spus, că el este cel dintâi care ca domnitor al Principatelor Unite Române va da primul impuls pentru autocefalia bisericii.

În 3 decembrie 1864 se elaborează un proiect de lege nouă şi care privea unirea şi organizarea bisericească.Acest proiect va fi adoptat sub titulatura de Decretul Organic nr.1.703,necesar pentru înfiinţarea unei autorităţi sinodale centrale şi care va fi promulgat de domnitor la 6 decembrie în ziua pomenirii Sf. Ierarh Nicolae.În articolul 1 găsim stipulată urmatoarea prevedere:”Biserica Ortodoxă Română este şi rămâne independentă de orice autoritate bisericească străină în ceea ce priveşte organizarea şi disciplina”.În articolul al treilea se consemnează urmatoarele:”Sinodul general al Bisericii Ortodoxe Române,păstrează unitatea dogmatică a sfintei credinţe ortodoxe cu Marea Biserică de Răsărit prin coînţelegere cu Biserca Ecumenică a Constantinopolului”.Iată care sunt cele două idei fundamentale care vor zidi temelia autocefaliei bisericii noastre,aşa cum a fost ea consfiinţită în 1885.În fapt noi deja o vedem pusă în proiect şi adoptată prin lege încă de la 1864.Prin primul Mitrpolit primat,Nifon,ridicat în acest rang prin ordonanţă domnească la 11 ianuarie 1865,începe o activitate de mare pregătire prin care problema autocefaliei este pusă cu mare justeţe Patriarhiei Ecumenice.

În luna februarie a anului 1865 Sfântul Sinod va elabora principalele doleanţe prin care Biserica Româna îşi exprima voinţa de a primi autocefalia într-o formă stabilă şi concretă.Astfel în luna aprilie a anului 1865 Sinodul va trimite scrisoarea oficială de recunoaştere a autocefaliei,iar în data de 25 aprilie a aceluiaşi an Sinodul Patriarhal Ecumenic prin Iochim al IV-lea  întocmeşte trei documente fundamentale:

Scrie Tomosul de recunoaştere a autocefaliei,precum şi două scrisori adresate una Mitropolitului primat la acea vreme Calinic Miclescu şi alta către primul ministru A.D.Sturza.Prin aceste trei documente la 1 mai în plenul sinodului nostru va fi anunţată oficial recunoaşterea autocefaliei de către Patriarhia Ecumenică,în deplină concordanţă cu canoanele bisericeşti şi realităţile glorioase de mare importanţă istorică în care ne aflam ca popor şi neam.Întreaga Biserica Ortodoxă Româna,în anul 2010 a sărbătorit 1685 de ani de la primul Sinod Ecumenic întrunit la Niceea(325),cotextualizând şi  cei 125 de ani de la recunoaşterea oficială a autocefaliei(1885).Prin iniţiativele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel,Sf.Sinod al BOR,a aprobat în şedinţa de lucru din 18-19 iunie 2009,ca anul 2010 să fie declarat”Anul Omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei Româneşti”.În acest sens prin Cancelaria Sfântului Sinod a fost elaborat un program cadru ce are caracter naţional bisericesc,şi un alt proiect religios-duhovnicesc,cultural şi editorialistic,mass-media,prin care să se omagieze aceste două mari evenimente.Tema centrală,abordată prin cele enumerate mai sus,rămâne legată de subiectul Autocefaliei,prin organizare de conferinţe,simpozioane cu caracter ştiinţific,dezbateri şi studii istorico-teologice cât se poate de laborioase şi care să urmarească anumite subteme:

1.Autocefalia bisericească-unitate de credinţă şi libertate religioasă;consideraţii privind vechimea şi afirmarea autocefaliei româneşti;recunoaşterea autocefaliei(25 aprilie 1885) confirmarea prestigiului şi demnităţii BOR în cadrul ortodoxiei universale;

2.Sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir-mărturie văzută a autocefaliei bisericeşti.

Încheiind şi noi modesta noastră expunere,trebuie să precizăm că Patriarhia Româna anunţă ca eveniment editorialistic publicarea a trei volume ce vor fi dedicate autocefaliei româneşti:

1.Primul volum  va fi intitulat Autocefalia-libertate şi demnitate şi va cuprinde diverse studii.

2.Cel de-al doilea se va intitula Autocefalie şi responsabilitate,dedicat întrutotul vieţii şi activităţii eparhiilor ortodoxe române şi vor cuprinde ca perioadă de studiu, segmentul istoric al anilor 1885-2010 legând astfel trecutul cu viitorul.

3.Cel de-al treilea se va închega sub titlul Autocefalie şi comuniune,şi va fi consacrat relaţiilor externe ale ortodoxiei româneşti.

  

BIBLIOGRAFIE

  • Centenarul Autocefaliei BOR 1885-1955,Bucureşti 1987.
  • Constantin Pârvu, Autocefalia BOR, în Revista „Studii Teologice”, nr. 9-10/1954.
  • Ion Rămureanu, La a nouazecea aniversare a Autocefaliei BOR, în Revista „Biserica Ortodoxă”, nr. 3-4/1965.
  • Liviu Stan, Obârşia Autocefaliei şi Autonomiei – teze noi, în Revista „Mitropolia Olteniei”, nr. 1-4/1961.
  • Mircea Păcuraru, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Ed. Ştiinţa, Chişinău, 1993.
  • Istoria românilor-de la independenţă la marea unire 1878 – 1918, vol.VII, tom.II,coordonator Acad.Gheorghe Platon, Ed.Enciclopedică, Bucureşti, 2003.

 

Pr. Laurenţiu Bozdoc


Atasate la articol:


DSC_0177


Comments are closed.