17.01.2020 – Duhovnicească

Tăceri împietrite sunt rostogolite

de mosoare care, ca niște motoare,

tot împletesc timpul ca să umple nimbul

luminii din care răsar în uitare

pufoase fuioare de lână bătrână

care se țesală în poartă pe seară,

când bătrâne mume împletesc cunune

pentru cei ce pleacă ca s-adune apă

lumii care moare într-o zi cu soare,

lumii care piere sub cerul cu stele.

 

Privind, căutând

ritm lumesc de gând

ele împletesc

cămăși albe vii ca niște copii

care se prefac lemn pentru altar de mărgăritar,

timp care devine și umple cu sine

nesfârșirea nopții și lumina sorții,

orizonturi largi pline cu cei dragi,

neatinse încă de tării de stâncă

pe care din pântec pământul ca suflet

le naște și-l doare și devine mare,

mare nesfârșită care să cuprindă

toată lumea noastră de viță cerească. 

Pr. Mircea Nincu


Comments are closed.