12.04.2020 – CUVÂNT DE ÎNVĂȚĂTURĂ LA DUMINICA A ȘASEA DIN POST – A FLORIILOR

„Bucură-te foarte, fiica Sionului, veselește-te, fiica Ierusalimului, căci, iată,

Împăratul tău vine la tine drept și biruitor; smerit și călare pe asin,

pe mânzul asinei.” (Zah. 9, 9)

Iubiți credincioși,

Cu harul și cu iubirea de oameni a Domnului am ajuns în Duminica Floriilor, duminica ce premerge Sfintelor Paști, un popas duhovnicesc foarte important care ne pregătește pentru o săptămână specială. Intrarea Domnului în Ierusalim marchează punctul terminus al peregrinării Mântuitorului în această lume, până la învierea Sa din morți. Hristos vine la Ierusalim cu ucenicii Săi pentru a pătimi ocară, batjocură și moarte din mâna celor pentru care a venit în lume, iar apoi să învieze cu puterea Sa dumnezeiască, dăruindu-ne și nouă, celor ce credem în El, viață veșnic bună.

Praznicul Floriilor este de origine din Ierusalim, fiind descris pentru prima dată de pelerina Egeria în secolul IV. Ea ne oferă informații cu privire la slujbele săvârșite, dar și despre procesiunea cu stâlpări, ramuri de finic și măslin, care simbolizează viața și biruința ei asupra morții. Prin practica Bisericii din Ierusalim, praznicul s-a generalizat, fiind sărbătorit de toți creștinii.

Intrarea Domnului în Ierusalim este pusă în legătură cu două momente importante în iconomia mântuirii: învierea lui Lazăr, petrecută sâmbăta dinaintea Duminicii Floriilor și prinderea, judecarea și pătimirea Domnului Iisus. Motivul pentru care Mântuitorul este primit cu fast și cu aclamații în Ierusalim se datorează minunii învierii lui Lazăr, întrucât vestea se răspândise foarte repede, iar oamenii erau convinși că Iisus este Mesia, este Răscumpărătorul. Nu sunt întâmplătoare cele petrecute înaintea intrării în Ierusalim, pentru că iconomia divină a vurt să ne arate care este adevărata credință. Hristos înviază un mort arătând că El este Viața și că are putere deplină asupra morții. Apostolii au fost prezenți și au văzut cu ochii lor minunea. Astfel au fost încredințați că Mântuitorul va pătimi și va muri din voia Sa, pentru mântuirea noastră, iar nu din slăbiciune. Nu în ultimul rând, în Betania are loc ungerea Mântuitorului cu mir. Acest fapt este premergător și vestitor al morții Domnului, dar și al credinței adevărate, demonstrate prin ascultarea și urmarea lui Dumnezeu indiferent de orice s-ar întâmpla.

Semnificațiile icoanei acestui praznic sunt multiple. Mântuitorul este zugrăvit stând pe mânzul asinei, nu călare, ci cu amândouă picioarele în aceeași parte, cu capul întors spre Apostolii care vin pe jos în urma Lui, binecuvântând cu mâna dreaptă mulțimea cetății, iar în mâna stângă ține un pergament închis ‒ simbol al Evangheliei. El este înfățișat stând ca pe un tron; nu pe tronul slavei, ci pe tronul smereniei, pe asin, animalul cel mai smerit. Întoarcerea Mântuitorului spre apostoli are o semnificație aparte; Mântuitorul îi îndeamnă să își aducă aminte de învățătura Sa, și să nu greșească așteptând pe Mesia aclamat de popor, ci pe Mesia Care aduce mântuirea și Împărăția veșnică. Totodată, icoana zugrăvește în imagini ceea ce Evanghelia ne spune în cuvinte: „Acestea nu le-au înțeles ucenicii Lui la început, dar când S-a preaslăvit Iisus, atunci și-au adus aminte că acestea erau scrise pentru El și că acestea I le-au făcut Lui.” (In 12, 16) Hristos privește spre apostoli ca spre martorii tainei, dar și ei rămân neînțelegători.

Ramura de finic este simbolul bucuriei și al sărbătorii. Iudeii o foloseau atunci când ieșeau în întâmpinarea celor de rang înalt; ca simbol al vitejiei, era oferită biruitorilor drept răsplată. Întinderea veșmintelor, conform Scripturii (4Regi 9, 13), este atributul împăratului uns. Și pentru că Mântuitorul este Cel Uns, a Cărui „Împărăție nu este din lumea aceasta” (In 18, 36), veșmintele sunt așternute dinaintea Lui de către copii, nu de adulții care Îl întâmpină ca pe cel uns pentru o împărăție pământească. În spatele Mântuitorului se disting un munte, un copac și cetatea. Muntele este cel al Măslinilor care evocă amintirea altor revelații divine, de la Sinai, Horeb sau Tabor; copacul și copiii care adună ramuri de palmier evocă scena stejarului din Mamvri și cea a copacul vieţii. „Orașul stilizat este reminiscența casei lui Avraam, fiecare casă mai mică simbolizând, în felul său, o formă diferită de trai, capabilă de a deveni un simbol pentru Tatăl Care este sursa și originea tuturor formelor de viață și de comunitate” (Leonid Uspensky, Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei, București, 2003). Duminica Floriilor marchează și încheierea Postului Păresimilor, adică a celor patruzeci de zile de post. De acum urmează o altă perioadă de post, cea dedicată Sfintelor Pătimiri, perioadă marcată printr-un post mai aspru și printr-un program liturgic mai bogat. Pășim ușor spre săptămâna patimilor, pătimind și noi cu Domnul pentru depărtarea noastră de El.

Iubiți credincioși,

Am văzut din cele spuse până acum modul tainic în care a împlinit Dumnezeu lucrarea Sa mântuitoare, întrucât a făcut lucrurile în așa fel încât oamenii să înțeleagă iubirea lui Dumnezeu și să răspundă tot cu iubire. Păcatele, necredința, trufia, ne-au dus departe de Dumnezeu; zilele acestea suntem departe de Biserică, dar Biserica nu este departe de oameni. Deși nu putem merge în sfântul locaș, să ne facem inima biserică unde să-L primim pe Domnul, precum acești copii ilustrați în icoana praznicului, punând la picioarele Lui în loc de haine, milostenia noastră și în loc de ramuri, postul și rugăciunea, pentru a ne învrednici și noi de învierea Domnului și de moștenirea Împărăției veșnice. Amin.

Pr. Adrian Constantin Singureanu


Atasate la articol:


floriile