01.02.2011 – Rolul femeii creştine în viaţa BOR: SONFR, pagini de istorie

 

Catedrala patriarhala, locul unde a fost infiintata SONFR

 

Rolul femeii în Biserică a fost dintotdeauna unul indiscutabil. Dorinţa de a face misiune şi în acelaşi timp de a sprijini lucrarea eclesială de propovăduire a Evangheliei, iată două argumente cât se poate de întemeiate pentru consolidarea primei Societăţi Ortodoxe Naţionale a Femeilor Creştine din România (SONFR). La baza SONFR a stat iniţiativa plină de curaj a distinsei principese Alexandrina, întărită prin acordul şi binecuvântarea Sfântului Sinod al BOR. Societatea avea ca scop „unirea sufletelor şi mobilizarea energiilor pentru educaţia religioasă a tinerilor, pentru ajutorarea familiilor aflate în dificultate, pentru susţinerea Bisericii”. După 35 de ani de activitate, Societatea a fost desfiinţată în 1945 de regimul comunist. A fost reactivată după revoluţie prin hotărârea Sfântului Sinod şi, în prezent, are filiale în toată ţara.

 Cu aproape 100 de ani în urmă, un grup de distinse doamne din Bucureşti au hotărât să fundamenteze, sub binecuvântarea şi autoritatea ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române, prima Societate Naţională a Femeilor Creştine din România, în prescurtare SONFR.

Mitropolitul Nicolae Balan al Ardealului(1920-1955) a fost prezent la toate congresele SONFR

 

            Înfiinţarea SONFR, moment de mare srbătoare

Iniţiativa a aparţint principesei Alexandrina Cantacuzino, soţia marelui latifindiar Grigore Cantacuzino, fost membru activ al guvernului Marghiloman şi deputat în Parlamentul ţării. După ce a obţinut acordul şi binecuvântarea mitropolitului primat din acea perioadă, Atanasie Mironescu, doamna Cantacuzino, „principesa” aşa cum era alintată de înalta societate, a anunţat public înfiinţarea Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române (SONFR). Evenimentul a avut loc într-una din duminicile lunii mai din anul 1910, după săvârşirea Sfintei Liturghii, în faţa Catedralei Mitropolitane din Bucureşti. Aici, pe scările viitoarei catedrale patriarhale „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Bucureşti, în faţa a peste 300 de oameni, reprezentanţii Sfântului Sinod au salutat curajoasa iniţiativă a femeilor ortodoxe. De asemenea, numeroşi politicieni şi oameni de cultură din capitală, dintre aceştia remarcându-se în mod deosebit Spiru Haret, şi-au exprimat cu voce tare respectul şi susţinerea faţă de acest promiţător început.

 Societatea avea ca scop „unirea sufletelor şi mobilizarea energiilor pentru educaţia religioasă a tinerilor, pentru ajutorarea familiilor aflate în dificultate, pentru susţinerea Bisericii”. Ca simbol a fost aleasă „crucea de oţel înveşmântată cu panglică tricoloră”, semn al credinţei şi dragostei faţă de Biserică şi ţară. Printre ierarhii prezenţi s-a numărat şi Evghenie Humulescu, pe atunci vicarul Mitropoliei Bucureştilor. De asemenea, Nicolae Bălan, mitropolitul Ardealului s-a dovedit un susţinător, el luând parte la toate Congresele SONFR. Un sprijin considerabil a venit şi din partea casei regale, majestatea sa regele Carol I şi regina Elisabeta dovedindu-se solidari cu nobila cauză pentru care luptau femeile ortodoxe. În scurt timp, Societatea a cooptat sute de membre care s-au organizat în mai multe filiale, subordonându-se direct autorităţii bisericeşti a Sfântului Sinod.

Prima preşedintă a SONFR a fost dna. Anastsia Filipescu, cea mai vârstnică din comitetul director, iar în funcţia de vicepreşedinte a fost aleasă distinsa Alexandrina Cantacuzino. La 27 decembrie 1918, în urma decesului neaşteptat al doamnei Anastasia, conducerea SONFR a fost preluată de principesa Cantacuzino care s-a devenit un adevătat exemplu şi model pentru celelalte membre.

 „Prin noi înşine”

Porţile Societăţii au fost deschise în permanenţă pentru toate femeiile ortodoxe din România, indiferent de clasa socială din care făceau parte. Fie ele burgheze sau din pătura de mijloc, soţii sau fiice de negustori şi profesori, femei din clasa muncitoare sau de la ţară, membrle SONFR erau legate strâns de dragostea faţă de Dumnezeu şi de semeni. Începutul activităţii misionare nu a fost deloc uşor. Fără un spaţiu propriu şi fără prea multe fonduri, femeile ortodoxe au mers prin deviza: „prin noi înşine”. Abia după câteva luni bune s-a reuşit cumpărarea primului sediu al  SONFR, o casă părăginită de pe strada Principatelor Unite, nr. 63, care după numai doi ani a fost transformată în liceu ortodox de fete cu internat. Cu timpul însă, membrele societăţii au găsit resurele necesare pentru a face în adevăratul sens al cuvântului misiune creştină şi filantropie. Au existet numeroase donaţii, de imobile mai ales, prin intermediul cărora SONFR a venit în sprijinul creştinilor aflaţi în nevoie.

Perioada războiului a fost una destul de grea pentru Biserică. Majoritatea clădirilor pe care SONFR le deţinea în administrare, inclusiv cea de pe Principatele Unite, au fost transformate în spitale şi infirmerii, membrele contribuind voluntar, alături de medici şi de preoţi, la îngrijirea răniţilor. După încetarea războiului, de sprijinul Societăţii s-au bucurat tinerii care doreau să studieze, văduvele de război, precum şi copiii care rămăseseră singuri pe lume, luând naştere astfel primele orfelinate şi şcoli speciale administrate de Biserică prin SONFR.

 Regina Maria, îngerul păzitor al SONFR

Activităţile şi iniţiativele SONFR au găsit un sprijin temeinic şi în persoana reginei Maria, care s-a arătat interesată în special de proiectele de asistenţă. În timpul primului război mondial, regina venea foarte des să se închine la capela liceului ortodox de fete. De foarte multe ori s-a aplecat cu grijă asupra ostaşilor suferinzi. Din acest considerent era supranumită „mama răniţilor”. În timpul tratativelor de pace, distinsa doamnă a jucat un rol important în obţinerea de noi drepturi şi spaţii destinate susţinerii Societăţii Ortodoxe.

Leagănul „Sfânta Ecaterina”, care a funcţionat sub patronajul majestăţii sale, a devenit cu timpul cea mai reprezentativă instituţie de asistenţă socială din România. Femeile ortodoxe i-au rămas mereu recunoscătoare şi au îmbrăcat haina de doliu alături de ea la moartea moartea regelui Ferdinant, din data de 20 iulie 1927. Această frumoasa colaborare a durat până la data de 18 iulie 1938, atunci când regina a trecut la cele veşnice.

 Desfiinţată de comunişti

În perioada interbelică, iniţiativele Societăţii au avut de suferit datorită crizei prin care trecea România. Era oarecum o prevestire a situaţiei grele pe care SONFR avea să o înfrunte odată cu venirea comuniştilor la putere. Prin Congresul din august 1940, vocea femeii ortodoxe române trăgea un semnal de alarmă asupra unei posibile dezbinări a ţării. În toamna anului 1940, România Mare, visul care durase numai 22 de ani, se năruia între pretenţiile puterilor vecine. În acest context, SONFR a contestat vehement cedarea vechilor teritorii româneşti fără luptă. Din această cauză, dna. preşedintă Cantacuzino a fost arestată la domiciliu şi numai după abdicarea regelui Carol a primit dezlegarea pedepsei.

Războiul a adus multe pierderi pentru Societate, multe din clădiri fiind distruse. Dezastrul, devenit deja iminent, s-a produs odată cu instaurarea regimului comunist, iar SONFR, după numai 35 de ani de funcţionare, a devenit istorie, la fel ca multe alte organizaţii şi asociaţii tradiţionale din ţară. Cu toate că activitatea încetase încă din anul 1945 – prin demiterea Comitetului director condus de dna. Aria Soare, Societatea a fost desfiinţată

Principesa Alexandrina Cantacuzino, fondatoarea Societatii

 

Principesa Cantacuzino –„model al femeii creştine”

În viaţa SONFR, un rol deosebit de important l-a avut principesa Alexandrina Cantacuzino. Femeie energică, inteligentă, devotată Bisericii şi cauzei creştine, „principesa” a rămas şi astăzi în memoria Societăţii ca „model al femeii creştine”. Era o femeie de o cultură vastă şi reuşea să câştige pe toată lumea prin farmecul ei. Prin căsătoria cu celebrul Grigore Cantacuzino a reuşit să cucerească burghezia bocureşteană precum şi tilul nobiliar de principesă. Fire naţionalistă şi profund religioasă, Alexandrina Cantacuzino a fost cea care a oficializat pentru prima dată rolul femeii ortodoxe române în Biserică. A închegat de asemenea numeroase colaborări internaţionale  pentru şcolile şi liceele de care se ocupa Societatea, reuşind să trimită tineri din Bucureşti la Paris pentru schimb de experienţă. Nu pot fi trecute cu vederea nici numeroasele acţiuni cu caracter misionar pe care le-a condus în numele Societăţii, în Basarabia. Este memorabil Crăciunul pe care l-a organizat la Odessa, în 1941. La 25 ecembrie, Basarabia era deja eliberată, iar doamna Cantacuzino era acolo, alinând vechile şi adâncile răni pe care ateismul bolşevic le săpase în sufletele oamenilor. De-a lungul celor 35 de ani de funcţionare a SONFR, spiritul cultivat de principesa Cantacuzino s-a menţinut viu şi a ajutat permanent la buna desfăşurare a proiectelor sociale: şcolile de fete, intarnatele, grădiniţele pentru copiii defavorizaţi, conferinţele organizate etc.

 Reînfiinţarea SONFR

Imediat după revoluţia din decembrie ’89, a apărut şi dorinţa de a se readuce la viaţă vechea Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Creştine din România. Cu binecuvântarea prea fericitului patriarh Teoctist şi prin aprobarea Sfântului Sinod, SONFR şi-a redobândit personalitatea juridică în data de 5 martie 1991. Reînfinţarea a însemnat: „gruparea tuturor femeilor de credinţă ortodoxă din România, indiferent de naţionalitate şi convingeri politice pentru întărirea activităţii misionare creştin-ortodoxe”.

În prezent SONFR activează în şaptesprezece oraşe ale ţării (Bucureşti, Craiova, Timişoara, Galaţi, Cluj-Napoca, Iaşi, Arad, Oradea, Buzău, Botoşani, Braşov, Ploieşti, Reghin, Vaslui, Bacău, Râmnicu Vâlcea, Fălticeni), membrele ei militâd pentru propovăduirea adevărurilor creştine şi pentru promovarea valorilor naţionale.

 Diac. Ioniţă APOSTOLACHE


Atasate la articol:


Nicolae Balan


Rolul femeii creştine în viaţa BOR


Rolul femeii creştine în viaţa BOR